Poliția, anunț în urma morții celebrului rapper Nosfe

Foto Facebook
Foto Facebook

Poliția Ilfov a transmis un mesaj în urma morții celebrului rapper Nosfe.

Publicitate

Poliția Ilfov a transmis un comunicat în urma morții celebrului rapper Nosfe: „La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 3:26, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, soțul acesteia a căzut în imobilul de domiciliu, din Balotești, și nu mai reacționează. Imediat, polițiștii orașului Otopeni s-au deplasat la fața locului, pentru efectuarea activităților din competență, unde au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului respectiv. S-a relaționat cu medicul legist, care s-a deplasat la fața locului, iar după examinarea medico legală externă, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea necropsiei.”

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în cauză fiind deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

În vârstă de 37 de ani, rapperul Nosfe activa atât pe plan solo, cât și în celebra trupă Șatra Benz. De asemenea, Nosfe a colaborat și cu Ruby pentru piesa „Condimente”. Era de 20 de ani în piața muzicală. Nosfe s-a născut pe 24 martie 1985 în Galați. A performat în primul său concert în Galați, iar al doilea a fost în Brăila. Nosfe era căsătorit și avea o fetiță. A lansat mai multe albume printre care „Uncle Benz”, „Caps Locked”, „Rollin Stoned 2” și „Înainte Nosferatu”.

„Cu regret și durere vă anunțăm ceva ce nu ne-am fi dorit să vă anunțăm niciodată. Fratele nostru NOSFE a plecat dintre noi azi noapte. Ne aflam intr-o situație delicată și procesăm cu greu pierderea. Orice gând bun și orice susținere morală ajută enorm. Momentan e tot ce putem comunica. Te iubim frate! Somn senin și trecere lină!”, a transmis Șatra Benz.

Mai multe vedete au transmis mesaje de condoleanțe

„Sunt în lacrimi. Nu îmi vine să cred... Darius nu mai e cu noi? Imposibil. Avea doar 37 de ani și toată viața în față și energia cât zece oameni. Unul dintre cei mai muncitori și ambițioși artiști pe care i-am cunoscut. Un suflet imens, mereu deschis și recunoscător. Ultima mea discuție cu el pe WhatsApp...Odihnește-te în pace, Unchiule NOSFE!”, a scris și Florin Grozea.

Antonia a scris pe Instagram astfel: „Odihnește-te în pace”. Nane a ținut să scrie și el câteva cuvinte emoționante: „Nu-mi vine să cred că postez asta, fratele meu. Nu găsesc cuvinte să spun nimic potrivit. Love you for”.

„Ne-am văzut acum 2 seri și ieri ți-am cerut piesa aia de o aveam împreună, că trăseseși strofa la ea și m-a spart când am auzit-o. Nu mai apucam să o scoatem. Arată-le la îngeri cine-i cel mare G. te iubesc.”, a scris și Liviu Teodorescu. Mai multe, AICI!

Citește și: De ce a murit Nosfe. Boala care în trecut era doar subiect de teză de doctorat face, astăzi, ravagii la tineri / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel