Poliţia bulgară a ascuns moartea unui poliţist de frontieră beat

politisti bulgaria
politisti bulgaria

Un poliţist de frontieră bulgar s-a înecat în mare după ce se îmbătase împreună cu colegii săi de tură, informează vineri cotidianul Trud. Despre incidentul care a avut loc la data de 24 aprilie în apropierea oraşului Sozopol a anunţat parlamentarul Rumen Petkov, fost ministru de interne în guvernul socialistului Serghei Stanişev. Parlamentarul a spus că Ministerul Internelor a încercat să ascundă cazul de presă.

Potrivit unor surse citate de ziar, la 24 aprilie, cei patru poliţişti de frontieră care patrulau pe bordul unui cater au organizat o petrecere. Aflat sub influenţa alcoolului, unul dintre poliţişti a căzut în mare. Cei trei însă erau în asemenea hal că nu au observat lipsa lui decât în dimineaţa zilei următoare. Trupul neînsufleţit al poliţistului a fost găsit de nişte copii care se jucau pe malul mării.

Reprezentanţii inspectoratului judeţean al poliţiei din Burgas au refuzat să comenteze cazul, pe motiv că este vorba de o tragedie personală

Acest caz şi ascunderea lui demonstrează care este mentalitatea conducerea ministerului internelor şi a ministrului Ţvetan Ţvetanov, a spus Petkov. Este inadmisibil că un angajat al poliţiei de frontieră să decedeze, cu mare concentrare de alcool în sânge, şi să fie găsit cu 10 ore mai târziu. Asta înseamnă că nimeni nu a observat dispariţia lui. Şi pe deasupra acest caz se ascunde de public şi nici nu se anchetează. Asemenea incidente discreditează Bulgaria în ochii partenerilor ei europeni şi de aceea nu putem aştepta o susţinere pentru Schengen, a spus Rumen Petkov, citat de Trud.

Numărul plângerilor de abuzuri poliţieneşti a crescut foarte brusc în ultimul timp, scrie ziarul Sega în prima pagină. În primele cinci luni ale anului, 35 de cetăţeni s-au plăns că poliţiştii au folosit forţa excesivă împotriva lor. Potrivit unui raport al Societăţii pentru o societate deschisă în anii între 2004 şi 2010 au fost înregistrate 65 de asemenea cazuri.

Sunt cazuri în care poliţiştii folosesc forţa excesivă, a declarat joi Veselin Vucikov, ministrul-adjunct al internelor. De fapt aceasta este prima dată când conducerea ministerului recunoaşte oficial că poliţiştii folosesc violenţă. Ca urmare a celor 35 de plângeri, un agent al poliţiei a fost demis, iar alţi trei au fost sancţionaţi. Niciun poliţist nu a fost trimis însă în judecată, scrie Sega.

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel