Poliția Capitalei a transmis câteva precizări, după atacul la sediul central al social-democraților.
Luni seară, Poliția Capitalei a transmis o informare, după ce, la sediul central al PSD, o fostă angajată s-a automutilat.
„Astăzi, în jurul orei 19:30 prin apel 112, Secția 2 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, de 32 de ani, se autogresează și provoacă distrugeri la o adresă din Sectorul 1.
La fața locului a sosit o patrula de polițisti din cadrul Secției 2 Poliție care a identificat-o pe femeie la scurt timp după ce aceasta și-ar fi provocat mai multe răni la nivelul membrelor inferioare și superioare.
A fost solicitată o ambulanță pentru acordarea primului ajutor, iar ulterior femeia a fost transportată la cea mai apropiata unitate spitalicească pentru îngrijiri.
La acest moment polițiști ai Secției 2 fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a anunțat Poliția Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News