Poliţia germană investighează 20 de persoane în legătură cu confiscarea a 77 de proprietăţi în Berlin şi în regiunea din jur care erau suspectate că aparţineau unei bande criminale arabe.
Nici unul dintre cei 20 de suspecţi nu se află în arest, a declarat joi pentru DPA o purtătoare de cuvânt a Procuraturii din Berlin.
Proprietăţile, care fuseseră confiscate provizoriu la Berlin şi în Brandenburg în iulie 2018 şi valorează circa 9 milioane de euro, aparţin unei mari familii de origine arabă.
Anchetatorii suspectează că locuinţele şi terenurile au fost achiziţionate cu bani din infracţiuni. Banii ar fi fost spălaţi prin economia legală.
Procurorii nu au putut oferi o estimare a concluziei investigaţiilor privind operaţiunea de spălare de bani, începute în 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu