Familia lui Gabi Luncă organizează un eveniment în memoria acesteia, la Romexpo. Poliția și-a făcut apariția la fața locului. Ce spune una dintre fiicele artistei.
"Sala aceasta aparţine Bisericii Renovatio care ţine slujbă aproape în fiecare seară, cu respectarea distanţării sociale. Sala este de 3000 de metri pătraţi, asigură loc pentru 700-800 de persoane, în condiţiile actuale. Nu înţeleg pentru ce au venit. Nu sunt multe persoane, sunt doar apropiaţii familiei şi chiar nu ştiu de ce ar putea să vină să oprească desfășurarea slujbei de comemorare, că nu e priveghi, câtă vreme trupul neînsufleţit nu e aici.
Există aprobare pentru aşa ceva, nu este făcut nimic ilegal. Dacă s-ar fi întâmplat asta la mine acasă sau în alt spaţiu, probabil că da, dar câtă vreme este un spaţiu pentru care este plătit ca să se desfăşoare slujbe aproape zilnic, nu înţelegem. Nu suntem ignoranţi. Aici sunt o mulţime de jurişti care acum pot să iasă să stea de vorbă cu dumnealor", a spus una dintre fiicele artistei Gabi Luncă pentru Antena 3.
"Dumnealor s-au aşteptat că la noi va fi cu circ"
"Mai mult ca sigur, dumnealor s-au aşteptat că la noi va fi cu circ. Suntem rromi dar suntem oameni în primul rând. Nu am făcut nicio ceartă, niciun reproş nici medicilor, nici spitalului, nimănui, aşa cum s-a vehiculat în presă. Nu am făcut nimic. Dovada stă faptul că ne supunem. Astăzi, am înţeles că au venit şi la mine acasă şi la surorile mele Poliţia, să caute, să vadă priveghiul, să vadă lumea multe. Am fost doar noi, familia noastră strictă. Probabil, surprinşi de ce au găsit acasă, au crezut că aici vor găsi altceva. Ei bine, nu", a mai spus aceasta.
"La cimitir va fi doar familia sau aşa sperăm, nu putem împiedica oameni. Probabil că vom merge cu cortegiul funerar pe jos, până la cimitir. Acolo oamenii îşi vor putea lua la revedere. După ce va ieşi trupul neînsuflețit de la morga spitalului, se va face un popas la Televiziunea Română. La ora 12.00, în fața troiţei de la Televiziunea Română, va fi depusă o fotografie de-a mamei, unde oamenii vor putea să îi aducă un ultim omagiu. După câteva minute, ne vom îndrepta către cimitir. Pentru noi, adevărata slujbă se face în seara asta şi doar cu apropiaţii", a spus fiica artistei Gabi Luncă.
"Cum alţii nu au putut să îşi ia la revedere, nici noi nu ne vom lua"
"Ne-am luat rămas bun de la mama, cu câteva ore înainte de a fi intubată. Ne vom lua rămas bun de la trupul neînsufleţit. Nu asta este durerea. Nu facem excepţie! Sunt alţi oameni care trec prin astfel de încercări. Noi suntem la fel ca ei. Cum alţii nu au putut să îşi ia la revedere, nici noi nu ne vom lua, decât în timpul care ne este pus la dispoziţie. Mama avea o cântare care spunea "nu la mormânt se aduc trandafirii". Ori, noi i-am adus trandafiri, în viaţă, mamei", a mai spus aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu