Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, miercuri dimineaţă, transmite o serie de precizări importante.
În judeţul Dâmboviţa, în perioada 12 - 17 septembrie 2017, traficul rutier va fi întrerupt pe DN7, între kilometri 50+500 şi 52+800, cu ocazia desfăşurării Târgului Anual din oraşul Titu. Ruta ocolitoare este următoarea: DN7, kilometrul 50+500 de metri - str. Pictor Nicolae Grigorescu - str. Gării - DN7, kilometrul 52+800 de metri, sector ce va fi semnalizat corespunzător. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţiile de circulaţie instituite, semnalizarea rutieră temporară şi indicaţiile agenţilor de poliţie care asigură devierea traficului.
Până în data de 1 noiembrie 2017, în judeţul Bistriţa-Năsăud, pe DN17 Dej – Bistriţa, între kilometrii 6+650 şi 59+592, se vor desfăşura lucrări de refacere a suprafeţei carosabile (straturi rutiere foarte subţiri), iar pe unele porţiuni (în funcţie de evoluţia lucrărilor) circulaţia se va desfăşura alternativ, cu ajutorul piloţilor de trafic.
Pe autostrada A1 Deva-Sibiu, la kilometrul 315 (în zona Sebeş-Pianu), circulaţia se desfăşoară doar pe banda a doua, deoarece se execută lucrări de consolidare a terasamentului pe direcţia Sibiu. Le recomandăm conducătorilor auto să se încadreze din timp pe benzile deschise.
Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş - Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi - Piatra, între kilometrii 56 şi 61, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Ruta ocolitoare pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone este DN73C Burluşi - DJ678A - DN7 Deduleşti.
În județul Buzău, pe DN10 Buzău - Brașov, la kilometrul 86+300 de metri, în zona localităţii Siriu, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproape 40 de metri, în urma cedării unui zid de sprijin, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău - Ploieşti, DN1A Ploieşti - Cheia - Săcele, DN1 Săcele - Braşov.
În județul Olt, DN64 Caracal-Drăgășani a fost închis, începând din data de 22 iunie 2017, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34 - 40+915 metri, între localitățile Găneasa și Pleșoiu. Măsura a fost luată din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara. Circulația rutieră se desfășoară pe ruta DN65, km 42+400, Găneasa - Salcia - DJ677 - Pleșoiu și retur. Variantele de circulație sunt semnalizate conform normelor rutiere în vigoare.
În judeţul Suceava, din cauza unui pod avariat de o viitură, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna, între kilometrii 23 şi 27.
[citeste si]
DN67C-Transalpina este redeschis în totalitate. Pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) - Obârşia Lotrului (km 59+800, judeţul Vâlcea), accesul este permis doar în intervalul orar 07:00-20:00, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Există şi restricţie de viteză de 30 km/h.
Începând cu data de 16 iunie 2017, s-a redeschis și DN7C-Transfăgărășan între Piscu Negru și Bâlea-Cascadă, între kilometrii 104 şi 130+800 (tronsonul care se închide pe timp de iarnă). Pe acest sector este interzisă circulația pe timpul nopții, între orele 21:00 și 07:00, din cauza vizibilității reduse (ceață) și a fenomenelor meteorologice neprevăzute ce pot pune în pericol siguranța participanților la trafic. CNAIR informează că sectoarele cu pericol de căderi de stânci, pietre și viituri sunt între kilometrii 56+700 și 132+800, conform Infotrafic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu