Poliţia Română, informaţii de ultimă oră din trafic

Miercuri, 22 noiembrie, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române transmite cele mai noi informaţii din trafic.

Alegeri prezidentiale 2024

În prezent există 6 drumuri naţionale cu circulaţia închisă, respectiv:

  • 1. DN7C Transfăgărășan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 - 131, în perioada 01.11.2017 - 30.06.2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;
  • 2. DN67C Transalpina între Rânca (judeţul Gorj) și Şugag (judeţul Alba), între kilometrii 35 şi 79, în perioada 01.11.2017 - 31.05.2018, conform dispoziţiilor de închidere în perioadele de iarnă şi primăvară;
  • 3. DN66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) și Cerna Sat (judeţul Gorj), pe tronsonul kilometric 47 - 88, până în data de 31.12.2017, din cauza alunecărilor de teren, căderilor de copaci, cedărilor de terasament şi alunecărilor de versanţi;
  • 4. DN64 între Găneasa și Pleșoiu (judeţul Olt), între kilometrii 34 şi 41, începând cu data de 22.06.2017, din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara. Circulația rutieră se desfășoară pe ruta ocolitoare: intersecţia DN 64 cu DN 65 (km 42+364) Găneasa - intersecţia DN 65 (km 46+665) cu DJ 677 Salcia - DJ 677 Salcia - intersecţia cu DN 64 (km 40+915) și retur;
  • 5. DN1R între Poiana Horea (judeţul Cluj) şi Mătişeşti (judeţul Alba), pe tronsonul kilometric 58 - 62, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate;
  • 6. DN17D între Rodna (județul Bistrița-Năsăud) și Cârlibaba (județul Suceava), între kilometrii 86 şi 104, în perioada de iarnă, din cauza nivelului scăzut de viabilitate.

Restricţii rutiere

În judeţul Teleorman, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a trecerii la nivel cu o cale ferată, linia CF 105 Videle - Giurgiu intersecţie cu DN 6, în zona kilometrului 62+550 de metri, se vor institui următoarele restricţii rutiere:

- în perioada 20.11.2017, ora 17.00 - 23.11.2017, ora 17.00 - pentru sensul de circulație București - Alexandria;

- în noaptea de 23.11.2017, ora 0.00 - 24.11.2017, ora 04.00 se va închide traficul rutier, circulația desfășurându-se pe ruta ocolitoare pentru relația București - Alexandria și retur: DN 6 (București - Drăgănești Vlașca), km 61+300 - DJ 503 (Drăgănești Vlașca - Târnava) - DC 18 (Târnava - Comoara - Drăgănești Vlașca) - DN 6, Drăgănești Vlașca, km 63+000.

În judeţul Bacău, pentru a permite executarea unor lucrări programate la unele podeţe de cale ferată situate între staţiile CF Comăneşti şi Asău, circulaţia feroviară pe acest tronson va fi întreruptă în perioada 15 - 24 noiembrie 2017. Astfel, trenurile InterRegio 1540 şi 1541 pe relaţia Iaşi - Braşov şi retur vor fi anulate. Celelalte trenuri de călători vor fi anulate doar pe relaţia Comăneşti - Asău, iar călătorii vor fi transbordaţi între cele două staţii cu mijloace de transport în comun puse la dispoziţie de către RTFC Galaţi.

Traficul rutier este restricţionat pe Podul Agigea, respectiv pe DN39 (la km 8+989), pe sensul de deplasare Agigea către Constanţa, până la data de 28 noiembrie 2017, în vederea finalizării unor lucrări de reparaţii. În această perioadă va fi interzisă tranzitarea podului cu autovehicule şi convoaie agabaritice, precum şi manevra de depăşire, iar viteza de circulaţie va fi limitată la 50 km/h pe toată lungimea podului.

[citeste si]

Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş - Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi - Piatra, între kilometrii 56 şi 61, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Ruta ocolitoare pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone este DN73C Burluşi - DJ678A - DN7 Deduleşti.

În județul Buzău, pe DN10 Buzău - Brașov, la kilometrul 86+300 de metri, în zona localităţii Siriu, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproape 40 de metri, în urma cedării unui zid de sprijin, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi de asemenea este şi restricţie de viteză, de 30 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău - Ploieşti, DN1A Ploieşti - Cheia - Săcele, DN1 Săcele - Braşov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel