Conducerea USR a acuzat Poliţia Română că face un abuz după ce mai mulţi simpatizanţi ai partidului au spus că s-au trezit cu agenţii la uşă, ca urmare a postărilor politice pe o reţea de socializare sâmbătă, 23 noiembrie.
Publicitate
Poliţia Română a precizat sâmbătă seara că, potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în România reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public.
Precizarea IGPR vine în contextul în care, sâmbătă, USR a acuzat că "poliţiştii au mers acasă la membri şi simpatizanţi" ai formaţiunii "pentru a-i sancţiona pentru postări pe Facebook". Reprezentanţii USR au susţinut că astfel de cazuri s-au înregistrat la Timişoara, Braşov şi Bucureşti.
"Conform art. 55 lit. t) din Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004, pentru alegerea preşedintelui României, constituie contravenţii, dacă acestea nu constituie infracţiuni: "continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia...()". Potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în România reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public. Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislaţiei în vigoare. Poliţia Română acţionează strict în baza legii, fără a face discriminări în funcţie de apartenenţa politică a celor implicaţi. Sancţiunile aplicate vizează exclusiv respectarea regulilor stabilite prin lege, iar măsurile nu sunt îndreptate împotriva unei formaţiuni politice sau a simpatizanţilor acesteia, ci împotriva încălcării prevederilor legale", au afirmat reprezentanţii IGPR, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
Sursa citată subliniază că, "în această perioadă, este important ca toţi cetăţenii şi formaţiunile politice să respecte rigorile legii, pentru a garanta un proces electoral corect, transparent şi democratic".
"Subliniem că Poliţia Română are datoria să intervină acolo unde se constată abateri de la normele legale, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea pe reţelele de socializare, acestea fiind parte integrantă a spaţiului public, conform legii. Toate efectivele desfăşoară activităţi, în sistem integrat, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale, cu respectarea principiilor care guvernează conduita profesională: legalitate, echidistanţă, imparţialitate, disponibilitate şi cu prioritatea interesului public", se precizează în comunicatul IGPR.
Uniunea Salvaţi România a susţinut sâmbătă, într-un comunicat de presă, că "ministrul PNL Cătălin Predoiu se foloseşte de Poliţia Română pentru cenzurarea internetului".
"Cu câteva ore înainte de începerea votului au apărut mai multe cazuri de abuz din partea Poliţiei în multe dintre oraşele şi judeţele din România. Concret, poliţiştii au mers acasă la membri şi simpatizanţi USR, dar şi la votanţi, cetăţeni fără afiliere politică sau chiar le-au sunat părinţii pentru a-i sancţiona pentru postări pe Facebook. De exemplu, la Timişoara, o membră USR s-a trezit cu poliţia la uşă şi a fost sancţionată pentru că a distribuit o postare a unui europarlamentar USR. Cazuri similare sunt şi în Braşov şi Bucureşti, unde ne-a fost raportat că simpatizanţii USR fie au primit telefoane din partea Poliţiei, fie au fost sancţionaţi. USR îi cere ministrului PNL Cătălin Predoiu să oprească, în ultimul ceas, aceste tactici de intimidare. Poliţia Română are mai multă treabă cu infractorii, nu cu oamenii care distribuie mesaje pe Facebook", se arăta în comunicatul USR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu