Mircea Coşea, analist economic, a dat un verdict dur după accidentul de la 2 Mai: Poliţia Română nu este utilă statului.
"Mai înainte a vorbit dl Cosmin Andreica, preşedintele sindicatului Europol, un tânăr carismatic şi inteligent, care ne-a dat de înţeles că Poliţia nu mai este deloc utilă în România. Ne-a spus că nu se poate face nimic, nu au bani, nu au oameni, nu au maşini, nu au aparate.
La acest accident îngrozitor, ar trebui să adăugăm şi altele. Să ne aducem aminte de Oneşti, unde un criminal a ucis doi muncitori, iar Poliţia nu a putut să facă nimic pentru că aveau un lunetist, care nu avea nici puşcă nici atestat. Nu e posibil aşa ceva. A mai fost şi cazul Caracal.
Deci Poliţia Română nu poate face nimic. Este o instituţie a statului român care este absolut inutilă, în forma în care funcţionează astăzi", a declarat Mircea Coşea la B1TV.
Cosmin Andreica a spus, printre altele, că Vlad Pascu, autorul accidentului mortal din staţiunea 2 Mai, a fost lăsat să plece de la Poliţie cu maşina, în ciuda faptului că nu avea RCA valabil, pentru că Poliţia nu are posibilitatea de a verifica dacă maşinile au asigurare valabilă sau nu.
"În poliţie, şi nu numai, este un moment istoric ca România să pună specialişti, nu politruci. Specialişti sunt, dar nu sunt chemaţi. Statul nu îi stimulează să lucreze pentru el. E un stat eşuat, ce să mai discutăm. E un stat falimentar. Ştiţi ce este păcat? Că discutăm aceste lucruri după ce se întâmplă ceva.
Este şi o fază celebră, întâmplată la Paris. Ministrul de Război al Franţei, Clemenceau, a spus că România este ţara faptului împlinit. Trebuie să se întâmple ceva ca România să ia atitudine. Problema este că se întâmplă multe lucruri în România de azi şi nimeni nu mai ia nici atitudine. Să ne uităm la Serbia, unde a fost atentatul de la şcoală. În alte ţări, în astfel de situaţii există imediat nişte demisii. La noi trebuiau să fie demisii de la vârful Poliţiei. Pentru că repet, această instituţie nu este utilă statului român în acest moment, cetăţenii ajung să îşi facă singuri dreptate, ceea ce nu e normal. La fel cum nu e normal ca Justiţia şi Poliţia să fie influenţate prin telefoane, dintr-o parte sau alta", a mai declarat Mircea Coşea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News