Poliţia Română, precizări după scandalul dintre Diana Şoşoacă şi Lucia Goracci. De ce au fost percheziţionaţi jurnaliştii italieni

Sursă foto: Captură Twitter
Sursă foto: Captură Twitter

Poliţia Română a făcut mai multe precizări cu privire la scandalul dintre senatoarea Diana Şoşoacă şi jurnalista Lucia Goracci, de la Rai 1, care a avut loc luni după-amiază. 

Senatoarea Diana Şoşoacă a lansat, conform IGPR, acuzaţii potrivit cărora jurnaliştii italieni ar fi avut asupra lor droguri, motiv pentru care s-a recurs la percheziţie.

„Polițiștii Secției 4 au făcut un control sumar, dar nu au fost descoperite elementele semnalate de apelantă (Diana Șoșoacă – n.red), acuzațiile fiind considerate nefondate”, a spus Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR, într-o conferinţă de presă. 

În ceea ce îi priveşte pe jurnaliştii italieni, comisarul Georgian Drăgan a menţionat că nu există niciun dosar de cercetare care să îi vizeze. A fost, însă, deschis un dosar pentru ultraj împotriva soţului Dianei Şoşoacă. Acesta este acuzat că a lovit un poliţist. 

"Soţul apelantei l-ar fi împins şi l-ar fi prins cu mâna de gât pe un agent de Poliţie şi, totodată, ar fi lovit-o şi pe jurnalista din Italia. Imediat după acest moment, după intervenţie, jurnaliştii ar fi ieşit pe scara blocului, iar conflictul a fost aplanat", a precizat Drăgan, conform Agerpres.

Dumitru Silvestru Şoşoacă este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub control judiciar, pentru ultraj, el fiind acuzat că a lovit un poliţist.

Lucia Goracci şi-a spus versiunea în presa italiană

"Am fost primiţi pentru un interviu cu privire la poziţiile anti-vaccinare ale senatoarei Şoşoacă, să clarificăm asta. Din păcate, odată ce am început să pun întrebări, senatoarea, într-un crescendo grotesc, a decis să ne dea afară, pentru ca apoi să decidă să ne încuie în cameră. I-am cerut dovezi ştiinţifice pentru poziţiile anti-vaccinare. A început să îmi spună că în România morţii sunt îngropaţi dezbrăcaţi în saci negri şi că asta ar merita un al doilea proces Nurnberg (n.r. la Nurnberg au fost judecaţi, pentru crime de război, naziştii, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial). Mi-a spus la un moment dat că eu sunt jurnalistul Guvernului, în timp ce ea este cu Dumnezeu şi cu adevărul. Iar de aici a început coşmarul. Ne-a încuiat în cameră, alături de nişte bărbaţi, printre care şi soţul ei. Apoi a început să ne filmeze cu un telefon în timp ce cu un altul cerea intervenţia poliţiei, spunând că noi am intrat prin efracţie", a precizat Lucia Goracci. VEZI CONTINUAREA AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel