Poliţia Rutieră. Taximetriștii, amendați pentru nereguli grave

Taxi - imagine ilustrativă
Taxi - imagine ilustrativă

Brigada Rutieră a organizat, în perioada 24 - 30 septembrie, o acţiune pentru verificarea legalităţii efectuării transportului public de persoane în regim taxi, în urma căreia au fost reţinute 24 certificate de înmatriculare şi aplicate 145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 50.700 de lei, pentru abateri de la normele legale.

Potrivit unui comunicat de presă al Brigăzii Rutiere transmis, marţi, au fost verificate peste 170 de autoturisme. '14 sancţiuni au fost aplicate pentru conducătorii auto care nu deţineau autorizaţie taxi valabilă, dispunându-se măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a autoturismului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare', precizează sursa citată.

Prinși cu dispozitive ilegale

De asemenea, au fost depistaţi trei taximetrişti care aveau montat un dispozitiv contrafăcut prin intermediul căruia acţionau asupra componentelor aparatului de taxat, majorând astfel preţul transportului. 'Totodată, în 25 de cazuri conducătorii de taxi au fost sancţionaţi pentru lipsa documentelor pe care trebuie să le deţină la bordul autovehiculului, în 20 de cazuri conducătorii de taxi autorizaţi de primăriile din judeţul Ilfov au staţionat în staţiile taxi din Bucureşti, în vederea preluării de clienţi, iar în 15 cazuri au fost aplicate sancţiuni pentru conducătorii auto care nu au avut afişat la interior lista de tarife/ecusonul', se arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel