Politiștii de la Brigada Rutieră au efectuat o urmărire în trafic, după ce șoferul a refuzat să oprească la semnalele acestora. Unul dintre pasageri a fost împușcat din greșeală.
Oamenii legii au blocat autoturismul pe Șoseaua de Centură București. Unul dintre polițiști a coborât din mașina echipajului și i-a semnalat conducătorului mașinii urmărite să coboare, însă acesta a refuzat și a ambalat motorul, informează România TV.
În acel moment, agentul a folosit armamentul din dotare și a executat foc de avertisment asupra mașinii. Nici după acest avertisment, șoferul nu a coborât din autoturism.
În acel autovehicul se mai aflau doi bărbați pe lângă șofer. Polițiștii au depistat că unul dintre bărbați a fost împușcat în acel moment și a fost dus în stare stabilă la spital
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru a stabili cu exactitate ce anume s-a întâmplat și identificarea persoanelor.
Potrivit unor surse România TV, acești bărbați erau cunoscuți cu antecedente penale, iar șoferul a fost până nu demult sub control judiciar pentru furturi și tâlhării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu