Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea a scos la licitaţie borcanele cu murături din cămara deţinută de instituţie, după ce popota a fost închisă pentru că bucătăreasa s-a îmbolnăvit şi se află de mai multe luni în concediu medical.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vrancea, inspector Bogdan Toader, aproximativ 600 de kilograme de murături au fost scoase la licitaţie, preţul de pornire fiind de 2,8 lei pentru un kilogram, scrie Mediafax.
"Întreaga cantitate de alimente perisabile va fi scoasă la licitaţie în 15 aprilie, preţul de pornire pentru un kilogram fiind de 2,8 lei ", a explicat inspectorul Bogdan Toader.
Murăturile din cămara Poliţiei Vrancea au fost scoase la licitaţie după ce bucătăreasa care pregătea mâncarea la popota instituţiei s-a îmbolnăvit şi a intrat în concediu medical de la începutul anului.
În aceste condiţii, conducerea Inspectoratului de Poliţie a decis să închidă popota la care mâncau zilnic, la preţuri acceptabile, sute de poliţişti, urmând ca unitatea să fie redeschisă în momentul în care bucătăreasa va reveni la lucru.
O primă licitaţie pentru vânzarea murăturilor a fost săptămâna trecută, însă nicio persoană nu s-a arătat interesată de gogonelele din popota Poliţiei, astfel că o nouă licitaţie va fi în 15 aprilie.
Vrâncenii care sunt interesaţi să cumpere murăturile Poliţiei trebuie să se prezinte la sediul IPJ Vrancea, unde caietul de sarcini poate fi cumpărat cu un leu. În situaţia în care murăturile nu vor fi achiziţionate în urma licitaţiei, acestea ar putea ajunge la gunoi, pentru că se apropie termenul până la care pot fi consumate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News