Dinamo Bucureşti a învins-o pe pe FK Csikszereda Miercurea Ciuc cu scorul de 2-0, luni seara, pe Arena Naţională din București, în primul meci din cadrul barajului pentru menţinere/promovare în Superliga de fotbal.
Dennis Politic a înscris ambele goluri ale lui Dinamo, în minutul 46, respectiv 73, în fața a 30.000 de suporteri în tribunele Arenei Naționale,
Dinamo a avut prima ocazie în minutul 10, când Denis Politic a şutat la colţul lung, dar portarul Szilard Gyengye a respins. Tânărul goalkeeper l-a blocat apoi, tot pe Politic, în minutul 12, iar la cornerul care a urmat Ricardo Grigore a reluat cu capul pe direcţia sa.
Dinamo a continuat să domine partida. Gheorghi Milanov a şutat în bară, în minutul 16, după care Pavicic a trimis cu capul puţin pe lângă poartă, în minutul 28. Dinamo a reuşit să deschidă scorul la prima acţiune din a doua repriză, prin Dennis Politic, cu capul. Hakim Abdallah a avut două ocazii foarte bune de a marca în minutul 56, respectiv 59, însă a ratat de fiecare dată.
Bani, în minutul 64, a ratat şi el din poziţie excelentă, la centrarea lui Borduşanu. Politic a reuşit dubla, în minutul 73, după ce a pătruns în dribling şi a şutat, la colțul curt, sub transversală. FK Csikszereda Miercurea Ciuc au avut câteva ocazii de gol, însă a lipsit de fiecare dată pasa decisivă sau finalizarea.
Video
Gabor Makrai, în minutul 75, a ratat o şansă mare de gol, şutând peste poartă. Partida retur se va juca pe data de 27 mai, la Miercurea Ciuc.
Dinamo a ocupat locul locul 7 în play-out. FK Csikszereda s-a clasat pe locul 6 în play-off-ul ligii secunde, în contextul în care Corvinul Hunedoara şi CSC Şelimbăr nu au drept de promovare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News