Un bărbat a fost reținut pentru "tentativă de asasinat terorist" împotriva unui politician din Spania.
Un bărbat a fost plasat în arest preventiv pentru "tentativă de asasinat terorist" împotriva unui fost lider spaniol de dreapta şi apoi de extremă dreapta, a anunţat vineri un tribunal din Madrid, transmite Agerpres, citând AFP.
"Judecătorul a decis plasarea deţinutului în arest preventiv pentru infracţiunea de tentativă de asasinat terorist, la Lanjaron", în sudul Spaniei, a anunţat tribunalul Audienţei naţionale într-un comunicat.
Partenera sa, arestată împreună cu el luni la Lanjaron, a fost pusă în libertate condiţionată, la fel ca şi al treilea suspect, arestat luni la Malaga, în sudul Spaniei.
Aceşti trei suspecţi nu sunt "autorii direcţi" ai faptelor, a informat poliţia într-un comunicat.
Principalul suspect acuzat că a deschis focul asupra omului politic este căutat în continuare de poliţie, care l-a identificat drept "un francez de origine tunisiană cu mai multe antecedente în Franţa, ţara sa de reşedinţă".
Cei trei suspecţi reţinuţi, o britanică şi doi spanioli, sunt suspectaţi că ar fi oferit ajutor logistic, a precizat poliţia care a indicat că nu exclude nicio pistă de anchetă.
Alejo Vidal-Quadras, fost lider al principalului partid al dreptei spaniole PP în Catalonia şi apoi al partidului de extremă dreapta Vox, "a fost împuşcat în faţă" pe 9 noiembrie, pe o stradă din Madrid. El a fost transferat conştient la spitalul Gregorio Maranón care a indicat joi într-un comunicat că ar putea fi externat după ce a suferit o dublă fractură a maxilarului.
Apropiat al opoziţiei iraniene, Alejo Vidal-Quadras acuză, potrivit anturajului său, regimul iranian că se află în spatele acestei tentative de asasinat.
Alejo Vidal-Quadras a prezidat Partidul Popular (PP, dreapta) din regiunea Catalonia în anii 1990. Membru al Parlamentului European până în 2014, el a fost apoi unul dintre fondatorii partidului de extremă dreapta Vox, pe care l-a părăsit rapid după crearea sa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu