Paddy Ashdown, fost politician britanic, soldat şi diplomat, a murit după o scurtă boală, a anunţat Partidul Liberal Democrat sâmbătă, la vârsta de 77 de ani, relatează Reuters.
Ashdown i-a condus pe liberal-democraţi timp de 11 ani din 1988, transformându-i într-o forţă în politica britanică care să conteste dominaţia conservatorilor, partidul lui Winston Churchill şi Margaret Thatcher, şi a laburiştilor, formaţiunea lui Tony Blair şi Jeremy Corbyn.
Un fost membru al unei unităţi de comando al Marinei britanice, el a intrat în parlament în 1983 şi a fost ales lider al liberal-democraţilor cinci ani mai târziu. Ulterior el a deţinut alte roluri, precum Înalt comisar pentru Bosnia-Herţegovina.
'Cu mare tristeţe anunţăm că Paddy Ashdown a murit mai devreme în această seară după o scurtă boală', a anunţat partidul pe Twitter. 'Lui i se va duce foarte tare lipsa de către toţi liberal-democraţii ca drag prieten şi coleg, şi ne vom aduce aminte de el ca de cineva care şi-a adus o contribuţie incomensurabilă la promovarea cauzei liberalismului', a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu