CNA s-a autoseiat împotriva Realităţii Tv pentru emisiunea moderată de Mihaela Rădulescu, "Alegerile Mihaelei". CNA acuză postul de televiziune că a chemat politicieni în emisiune, deşi ne aflăm în campanie electorală şi, conform legii, nu este acceptată prezenţa politicienilor în afara emisiunilor cu scop electoral.
În emisiunea de duminică a vedetei au fost invitaţi mai mulţi politicieni: vicepreşedintele PDL Elena Udrea, Sorin Oprescu, candidat la Primăria Capitalei, şi Rareş Mănescu, candidat la Primăria Sectorului 6.
"Legea audiovizualului prevede amenzi între 10.000 şi 200.000 de lei. Nu pot să spun ce se va întâmpla, ce amendă va fi dată. Pot să spun doar că au fost prezenţi şi candidaţi, nu doar oameni politici. Candidaţii prezenţi, Rareş Mănescu şi Sorin Oprescu, ştiu foarte bine că în campania electorală legea interzice prezenţa lor în emisiuni. Cred că e vorba de o culpă comună a oamenilor politici şi a televiziunilor care acceptă să fie în afara legii. Legea audiovizualului prevede foarte clar că oamenii politici nu au voie să apară la emisiuni radio-tv decât în emisiuni şi dezbateri cu caracter electoral", a declarat Narcisa Iorga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu