DC News vă prezintă interviuri în exclusivitate de la Liga Aleșilor Locali ai PMP, eveniment ce a avut loc sâmbătă, 29 octombrie 2022, la Palatul Parlamentului din București.
Publicitate
Ales lider național al Ligii Aleșilor Locali din PMP, Marian Andronache, a vorbit despre viitorul partidului. „Nu suntem un partid parlamentar, însă suntem al treilea partid din România ca număr de aleși locali. Ne-am reunit aici 50% dintre aleșii locali. Și-ar fi dorit cei peste 2.200 de aleși locali să vină la eveniment, dar din păcate sala nu a permis lucrul acesta. Toți sunt alături de partid, nu avem pierderi, deși multe partide și-ar dori să «muște» din noi. Însă lucrul acesta nu se întâmplă, suntem uniți și vom merge împreună în 2024 ca o echipă compactă și cu siguranță vom avea rezultate deosebite la alegerile locale și cu siguranță vom intra în Parlamentul României.
La acest eveniment s-a ales consiliul executiv național, practic susținătorii moțiunii pe care am depus-o sunt aleși locali din fiecare județ, județele cele mai reprezentative. Structura acestui consiliu este: secretar general; patru prim-vicepreședinți; 11 vicepreședinți; 12 secretari executivi”, a transmis Andronache.
„Au fost doi ani de mandat destul de buni. Oneștenii au văzut cu ochiul liber că vorbim despre o dezvoltare a orașului. Am avut multe investiții pe orizontală, vorbind de drumuri, parcări, peste jumătate de Onești s-a schimbat în ultimii doi ani. Mai important, prin munca colegilor de la biroul de integrare europeană, am depus foarte multe proiecte europene, de peste 200 mil. lei. Pentru 120 mil. lei am și primit finanțări de când am preluat funcția de primar. Eu zic că Oneștiul se îndreaptă către o direcție bună”, a transmis Victor-Laurențiu Neghină, primarul municipiului Onești.
„Se spune că în opoziție este cel mai ușor să fii dacă nu ești la guvernare și este ușor să critici. Nu, nu este așa, noi suntem în opoziție fiindcă ceea ce se întâmplă astăzi în România nu este normal. Eu sunt convinsă că dacă am fi intrat în Parlament, altfel ar fi stat lucrurile”, a avut de spus Anișoara Stănculescu pentru DC News. Puteți urmări mai mult din discursurile politicienilor în videoclipul de mai sus.
"Astăzi, privim către perspectiva lui 2024. Eu cred că este loc pentru o alianță puternică de forțe politice și faptul că au venit și președinții Forței Dreptei și USR să salute Liga Aleșilor Locali PMP vădește un interes al acestor forțe politice de a face un parteneriat, de a găsi o formulă de colaborare cu PMP în perspectiva viitoarelor alegeri.
Oferim, astfel, o alternativă viabilă pentru o Românie dezamăgită, sărăcită, a oamenilor care devin triști și tot mai săraci. Ne gândim la orice posibilitate de conlucrare cu alte forțe politice care împărtășesc valorile noastre și rezonează cu ele pe zona aceasta de dreapta și centru-dreapta. Noi nu excludem nicio variantă, câtă vreme vom găsi un program de guvernare posibil comun în perspectiva viitoarelor alegeri.
Dar, până în momentul de față, nu am stat la negocieri sau discuții cu nicio formațiune politică. Deocamdată, suntem în zona declarațiilor politicoase și de interes pentru conlucrare. Eu cred că trebuie să privim cu un filtru mai riguros față de USR. USR s-a despărțit de formațiunea condusă de Dacian Cioloș și s-au eliminat anumite aspecte care ne îndepărtau din punct de vedere ideologic. Câtă vreme cei de la USR, care au rămas să fie conduși de Cătălin Drulă (...), vor fi dispuși să renunțe la aceste premise ideologice ale lor, de natură progresistă, sigur că există posibilitatea să conlucrăm.
Eu cred că AUR are un mesaj, în momentul de față, în extrema naționalismului, nebazat pe valorile autentice ale României. Este mai mult un naționalism demagogic, clamat excesiv fără de soluții pentru România. Ori întotdeauna naționalismul luminos, cel care a călăuzit România în trecut este călăuzitor și pentru PMP, în momentul de față. Nu suntem un partid al extremismului naționalist, noi nu credem că valorile noastre sunt absolute. Suntem îngăduitori, toleranți, acceptăm alteritatea, acceptăm identitatea etnică a celorlalți. Ceea ce promovăm noi sunt soluții”, a transmis Pașcan, pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu