Un polițist din Constanța a fost amenințat în stil mafiot chiar în secția de poliție.
Un polițist din Constanța, care a participat alături de alți colegi la aplanarea unui conflict, a fost amenințat chiar în secția de poliție, unde au fost aduși toți cei care au tulburat liniștea publică în urma unui conflict în stradă. Unul dintre bărbații încătușați, supărat că i s-a întocmit dosar penal, i-a spus omului legii că familia lui va avea de suferit pentru că a avut curajul de a-l aduce la secție. "Îți cunosc copilul, o să te lovesc unde o să te doară mai tare! Îți cunosc copilul și familia", i-ar fi spus bărbatul polițistului, conform România Tv.
Ce s-a întâmplat după amenințare
Bărbatul violent s-a ales cu o nouă învinuire după amenințarea polițistului, iar acum este acuzat și pentru ultraj. Judecătoria Constanța s-a și pronunțat pe fond, condamnând persoana la opt luni de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă și va fi cu siguranță contestată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News