Un poliţist aflat în misiune a fost rănit aseară într-un accident petrecut la Constanţa. Poliţistul se afla pe motocicletă şi era oprit la trecerea de pietoni când a fost izbit în plin de un microbuz.
Şoferul a declarat că nu l-a văzut pe omul legii din cauza neatenţiei, informează Realitatea.
În urma impactului, agentul s-a ales cu umărul dislocat şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri. Poliţistul este din Bistriţa şi era detaşat pe timpul verii la Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News