Polițist, REȚINUT de DNA. Acuzațiile procurorilor anticorupție

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Un polițist a fost reținut de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție. 

Alegeri prezidentiale 2024

Ce arată comunicatul DNA: 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 martie 2020, a inculpatului P.M, comisar-şef de poliție în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Galaţi, pentru comiterea a 13 infracțiunii de luare de mită.

Ce au descoperit anchetatorii 

În perioada ianuarie – februarie 2020, inculpatul Petcu Mitică, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, de la mai multe persoane, diferite sume de bani și alte bunuri, care nu i se cuveneau, pentru:

- programarea „peste rând" a candidaților la examenul pentru obținerea permisului de conducere,

- înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme,

- preschimbarea fără programare a permisului de conducere.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 13 martie 2020, inculpatul P.M urmează să fie prezentat Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel