Poliţist ucis în Timiş. Ministrul de Interne Carmen Dan, prima reacţie

Carmen Dan
Carmen Dan

Ministrul de Interne Carmen a transmis condoleanţe familiei poliţistului ucis în judeţul Timiş şi a anunţat că au fost mobilizaţi poliţiştii din toată ţara pentru prinderea criminalului. 

"În acest moment, toţi colegii mei depun toate eforturile şi sunt mobilizaţi pentru a prinde acest criminal şi a-l aduce în faţa justiţiei. Din păcate, pe poliţistul ucis nu îl vom mai putea aduce înapoi. Ne gândim în acest moment ce putem face pentru a sprijini familia şi a o ajuta să treacă peste aceste momente grele. Colegii de la Inspectoratul General al Poliţiei Române vor da mai multe detalii privind acest caz", a declarat ministrul de interne. 

Legea care sporeşte puterile poliţiştilor, din nou în Parlament

"Statutul poliţistului ar ajuta în această situaţie. Am avut o lege care a fost aprobată cu un număr de voturi semnificativ în Parlament, atacată la Curtea Constituţională. Acest proiect de act normativ, asumat de mine şi câţiva colegi, va face obiectul unei iniţiative parlamentare. Nu renunţ ca acest pachet care, până la urmă, reprezintă un mijloc prin care întărim autoritatea poliţistului să intre în vigoare", a mai declarat Carmen Dan. 

Agenţii de poliţie din capitală vor aprinde lumânări pentru colegul lor căzut la datorie în Recaş

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel