Polițiști, atacați cu pietre după ce au venit să aresteze un bărbat la Bacău 

A fost haos la Bacău. Mai multe mașini de poliție au fost distruse de pietrele aruncate de indivizii care voiau să alunge polițiștii veniți să pună în executare un mandat de arestare. 

Publicitate

Poliţiştii au reţinut încă două persoane care au aruncat cu pietre în maşinile poliţiştilor veniţi în localitatea Ştefan cel Mare să ridice un bărbat pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă.

"Alte două persoane au fost reţinute de poliţiştii oneşteni în dosarul penal privind infracţiunea de distrugere. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză şi recuperării prejudiciului creat", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, agentul şef adjunct Gabriel Dumitrache.

16 percheziții, după atacul asupra polițiștilor



Iniţial, poliţiştii au reţinut 3 persoane, două femei şi un bărbat, după ce au efectuat 16 percheziţii domiciliare la persoanele implicate în incident.

"Din cercetări s-a stabilit faptul că imediat după punerea în executare a unui mandat de arestare preventivă de către poliţişti privind un localnic, mai multe persoane din comuna Ştefan cel Mare au provocat distrugerea elementelor de caroserie, aruncând cu pietre asupra autospecialelor de poliţie aparţinând IPJ Bacău ce fuseseră angrenate în vederea depistării inculpatului. Toate persoanele participante la incident au fost identificate de poliţişti. (...) În urma probatoriului administrat, două femei de 37, respectiv 59 ani şi un bărbat în vârstă de 41 ani au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 ore şi introduşi în arest", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de distrugere.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile Bacău şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel