Foşti agenţi de poliţie condamnaţi la închisoare cu executare, ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.
La data de 22 iulie 2021, Curtea de Apel Oradea a hotărât condamnarea a cinci foşti agenţi de poliţie, la data comiterii faptelor, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor - Poliţia Municipiului Salonta, la pedepse privative de libertate, pe perioade cuprinse între 4 ani şi 6 luni şi 6 ani şi 4 luni închisoare, cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată. Pentru doi dintre aceştia, alături de infracţiunea de corupţie s-a reţinut cea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Hotărârea este definitivă.
Dosarul penal în cauză a fost iniţiat ca urmare a sesizării din oficiu, la data de 12 aprilie 2012, a Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor.
"Conform datelor deţinute la acel moment de către poliţiştii anticorupţie, mai mulţi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta, în timpul efectuării serviciului pe relaţia de comunicare rutieră dintre municipiul Salonta şi punctul de trecere a frontierei Salonta, dar şi pe alte drumuri publice, opreau în trafic autovehicule, în special înmatriculate în Ungaria şi le solicitau conducătorilor auto documente de călătorie sau care dovedeau plata rovignetei, documente de transport ale mărfurilor sau sanitar-veterinare, iar ulterior, în cazul în care conducătorii auto nu deţineau documentele solicitate, le aduceau la cunoştinţă norme legale încălcate şi pretindeau amenzi contravenţionale substanţiale.
Totodată, le dădeau de înţeles conducătorilor auto că "se pot înţelege", insinuând restituirea documentelor de călătorie sub condiţia unei sume de bani, plătite nemijlocit şi direct în mâinile poliţistului, în scopul încălcării atribuţiilor de serviciu ce impuneau acestuia aplicarea contravenţiei constatate.
Această practică a foştilor agenţi de poliţie se desfăşura atât în ceea ce priveşte contravenţiile la ordinea publică, cât şi la regimul contravenţiilor rutiere. Inculpaţii se orientau în special asupra cetăţenilor străini, respectiv autoturisme sau vehicule care purtau numere de înmatriculare străine. Motivul consta în aceea că cetăţenii străini erau concentraţi pe tranzitarea zonei iar, în cazul pierderii documentelor de călătorie, prezentau disponibilitate să plătească orice sume deţinute pentru a li se permite continuarea deplasării. În acelaşi timp, aceştia nu cunoşteau dacă lucrătorul de poliţie putea ori nu să încaseze sume de bani în mod direct ca urmare a sancţiunilor aplicate şi nu cunoşteau sistemul de contestare al măsurilor dispuse şi nici gradele şi competenţele agenţilor de poliţie.
Totodată, foştii poliţişti activau nu doar pe diferite zone unde frecvenţa apariţiei cetăţenilor străini era mai mare, ci îşi alegeau zonele astfel încât să creeze circumstanţe cât mai credibile pentru subzistenţa contravenţiilor. Astfel, inculpaţii în această cauză activau pe ieşirile Nord şi Sud ale municipiului Salonta, pe DN E671 spre Mădăras şi spre Ciumegiu, cu predilecţie in apropierea unei staţiei de carburanţi situată imediat după o curbă deosebit de periculoasă, unde viteza era limitată la 30 Km/h şi încălcarea acestei obligaţii era iminentă.
Un alt loc preferat de inculpaţi era drumul de legătură 79B dintre frontiera Româno-Ungară şi municipiul Salonta, un drum în aliniament cu vizibilitate bună în câmp deschis pe care se află o trecere la nivel cu calea ferată fără barieră şi unde mulţi conducători nu respectau semnificaţia indicatorului STOP.
Cercetările în dosarul penal au fost efectuate de poliţiştii anticorupţie, iniţial sub directa coordonare şi la delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor iar, ulterior, dosarul a fost preluat de către Parchetul Curţii de Apel Oradea. Activităţile de cercetare penală au fost finalizate prin rechizitoriul din data de 08.06.2015, când s-a dispus trimiterea în judecată a celor 5 foşti agenţi de poliţie", informează Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu