Polițiști, la pândă, pentru planul de amenzi. Un șofer le-a stricat ”acoperirea”. Decizia instanței

foto ziarulunirea.ro
foto ziarulunirea.ro

Un șofer a atacat în instanță o sancțiune dată de polițiștii despre care oamenii locului știu deja că dau amenzi, într-un anumit loc, stând la pândă, pentru a prinde șoferii aflați la limita legalității. 

”Atunci când Poliția Rutieră dorește să realizeze planul de amenzi pentru nerespectarea semnalelor acustice şi luminoase la trecerea de cale ferată se va plasa în această zonă, așteptând ca șoferii să cadă în `plasă`. De multe ori, însă, poliţiştii abuzează de atribuţiile pe care le au şi amendează inclusiv şoferii care se află în mişcare, între bariere, în momentul în care se pornesc semnalele acustice şi luminoase. Se întâmplă de multe ori această situaţie pentru că este vorba despre o trecere cu două linii de cale ferată, în pantă, iar pentru traversare este nevoie de un timp mai lung decât în mod normal.” scrie ziarulunirea.ro, despre trecerea cu calea ferată de pe strada Mărășești din Alba Iulia. 

Ei dau exemplul unui șofer amendat și rămas fără permis în acest mod, care a reușit să-și demonstreze nevinovăția în instanță. S-a întâmplat în data de 28 octombrie 2020. Şoferul a intrat pe trecerea de cale ferată, iar semnalele acustice şi luminoase s-au aprins după ce a trecut de primul semafor. În cealaltă parte aşteptau poliţiştii care l-au amendat cu 1.305 lei şi au dispus suspendarea dreptului de a mai conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile. Bărbatul (C. D.) a contestat procesul verbal în instanţă şi a avut câştig de cauză.

Ce a susținut șoferul în instanță

”În timpul deplasării am ajuns în apropiere de trecerea la nivel de cale ferată dinspre strada Mărăşeşti spre Şoseaua de Centura a Mun. Alba Iulia şi înainte de a traversa am oprit, înainte de semibariera automată, pentru a mă asigura că este oprită. Observând că semibariera din sensul meu de mers este în poziţie ridicată (vertical) şi fără să fie aprinsă vreo lumină roşie de semnalizare şi fără să fie pornit vreun semnal acustic, am continuat traversarea trecând de semibarieră şi ajungând cu toate roţile autoturismului pe linia de cale ferată existentă, spre ieşirea înspre Şoseaua de Centură.

În acest moment s-a declanşat sistemul acustic de preîntâmpinare a semnalizării apariţiei culorii roşii la semibariere, eu fiind pe liniile de cale ferată între cele două bariere. Am continuat drumul spre ieşire şi abia apoi semibariera de pe partea cealaltă a trecerii a început să coboare”, a susţinut şoferul în acţiunea civilă depusă la Judecătoria Alba Iulia.

Acesta a mai precizat că trecerea la nivel de cale ferată este situată pe un dig artificial, intrarea şi ieşirea de pe aceasta făcându-se prin urcare, respectiv coborârea unei pante, iar din locul unde era echipajul de poliţie era imposibil să fi observat când a intrat în traversarea trecerii la nivel de cale ferată, agenţii constatatori putând să îl observe doar în momentul ieşirii de pe trecere.

Poliția a cerut respingerea plângerii, dar judecătorul nu a fost de acord

Poliţia a cerut respingerea plângerii, lucru cu care judecătorul nu a fost de acord. ”Instanţa apreciază că a menţine procesul verbal, cu toate consecinţele ce derivă dintr-o astfel de soluţie, ar aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie a petentului. Aceasta deoarece petentul a insistat asupra faptului că în momentul în care s-a angajat în traversarea căii ferate nu erau în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, ci doar în timpul trecerii a fost surprins de acestea, astfel că a fost nevoit să-şi continue traversarea. Acest fapt, coroborat cu atitudinea manifestată de către petent care a susţinut atât prin prezenta plângere cât şi prin obiecţiunile formulate cu ocazia întocmirii procesului-verbal, faptul că în momentul în care s-a angajat în traversarea căii ferate nu erau în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, ci doar în timpul trecerii a fost surprins de acestea, este de natură să creeze un dubiu serios cu privire la conformitatea cu realitatea a celor consemnate în procesul verbal atacat”, astfel a motivat hotărârea de anulare a procesului verbal, magistratul care a soluţionat plângerea.

În final, s-a considerat că şoferul nu se face vinovat de săvârşirea contravenţiei imputate, care sancţionează neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune.

”Elementele constitutive ale respectivei contravenţii presupun ca persoana contravenientului să fi nesocotit cu intenţie semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore aflate în funcţiune la trecerea la nivel cu calea ferată ori barierele sau semibarierele coborâte ori în curs de coborâre, fiind exclusă situaţia în care conducătorul auto este surprins de respectivele semnale luminoase şi/sau sonore chiar în momentul trecerii, circumstanţe care îl obligă să-şi continue deplasarea tocmai pentru a evita să fie surprins de trecerea mijloacelor de transport feroviar”, se mai precizează în hotărârea din 2 martie 2021.

Decizia instanţei de fond poate fi contestă cu apel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel