Mai mulți polițiști din Statele Unite ale Americii au fost suspendați la Rochester după ce au încătuşat şi au împroşcat cu spray iritant o fetiţă în vârstă de 9 ani.
Poliţişti care au încătuşat şi au împroşcat cu spray iritant o fetiţă în vârstă de 9 ani, în timpul unei intervenţii care a avut vineri la Rochester, statul american New York, au fost suspendaţi luni la cererea primarului oraşului, informează AFP, scrie Agerpres.
"Din nefericire, legile statului (New York) şi convenţia colectivă mă împiedică să iau măsuri mai rapide şi mai severe", a declarat primăriţa Lovely Warren, într-un comunicat.
Primăria nu a precizat câţi ofiţeri au fost vizaţi de această suspendare, care va dura cel puţin până la finalizarea anchetei interne declanşată de poliţia din Rochester.
Potrivit unor imagini date publicităţii duminică, cel puţin şapte poliţişti au fost prezenţi vineri la locul faptei.
Potrivit şefului-adjunct al poliţiei din Rochester, Andre Anderson, fetiţa a suferit un episod delirant, în timpul căruia ea a ameninţat că îşi va ucide mama şi se va sinucide. În imagini se poate vedea cum poliţiştii încearcă să o liniştească pe copilă, înainte de a o încătuşa şi a o băga cu forţa într-una dintre maşinile lor. Fata striga şi se revolta, ceea ce l-a determinat pe un poliţist să o împroaşte cu spray iritant, alimentându-i şi mai mult starea de nervozitate.
Andre Anderson a precizat că poliţiştii nu încercau să o aresteze pe fată, ci să o ducă la spital, unde ea a fost transportată în final, fiind externată câteva ore mai târziu.
Aceste imagini au provocat un val de revoltă dincolo de Rochester şi au suscitat numeroase reacţii. Luni, în pofida ninsorii şi a temperaturilor sub zero grade, mai multe zeci de persoane s-au adunat în Rochester pentru a protesta împotriva acestui nou incident.
"Rochester se confruntă cu o adevărată problemă ce ţine de responsabilitatea poliţiei", a reacţionat luni guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo.
Poliţia din Rochester a mai trecut printr-un amplu scandal, în septembrie, după dezvăluirea unor imagini cu arestarea unui afro-american, Daniel Prude, care a murit după ce a fost asfixiat de poliţişti. Scandalul a dus la manifestaţii masive în Rochester şi New York, care cereau reformarea poliţiei din Rochester, iar şeful acesteia, La'Ron Singletary, un afro-american, şi-a demisia din funcţie în septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News