Poliţiştii apelează la preoţi pentru a preveni înşelarea oamenilor prin metoda "Accidentul"

Polițiștii din Cluj apelează la preoţi pentru a încerca să prevină înşelarea oamenilor prin metoda "Accidentul".

Alegeri prezidentiale 2024

Conform reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, un comunicat este citit în fiecare duminică în bisericile din oraș. 

"Am fost la preoţii din judeţ, le-am explicat situaţia, am făcut un comunicat scurt şi în fiecare duminică era citit la biserică. Una dintre persoanele vătămate nu era la biserică, dar ştia ce se poate întâmpla şi, cu toate acestea, în momentul în care a vorbit la telefon cu cel care a sunat-o, parcă a paralizat, a dat 10.000 de euro. Şi acesta este una dintre cele mai mici sume", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, şeful IPJ Cluj, Mircea Rus.

Prin metoda "Accidentul", oamenii sunt sunaţi de persoane necunoscute, care le cer diferite sume de bani în numele unui membru al familiei, care ar fi suferit un accident rutier.

Numai anul trecut, poliția din Cluj a fost sesizată despre omiterea a aproape 17.000 de infracțiuni. 

Vezi și: 

Kovesi, victima lui Toader, în "The Guardian". Despre "încercări îndrăznețe" și condamnarea lui Dragnea

Bebeluș decedat în cabinetul medicului de familie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel