Nouă persoane au fost conduse la audieri în această seară în urma unui scandal dintr-o comună din Prahova. Polițiștii au folosit focuri de armă pentru a calma spiritele.
Un scandal în care au fost implicate nouă persoane, şase femei şi trei bărbaţi, a avut loc, duminică seară, în comuna prahoveană Tinosu, unul dintre poliţiştii sosiţi la faţa locului folosind armamentul din dotare în condiţiile în care cei implicaţi nu s-au supus somaţiei verbale, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), scrie Agerpres.
"În această seară, în jurul orei 19,10 poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ au fost sesizaţi că în comuna Tinosu are loc un scandal între mai multe persoane. La faţa locului au fost direcţionate mai multe patrule, dar şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale. Întrucât persoanele implicate nu s-au supus somaţiei verbale, unul dintre poliţiştii aflaţi la faţa locului a folosit armamentul din dotare, persoanele implicate supunându-se ulterior, fără victime", precizează sursa citată.
Potrivit acesteia, cele nouă persoane au fost conduse la sediul Poliţiei. Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale în consecinţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News