Peste 100 de manifestanți de la protestele din Canada au fost arestați, unii dintre ei predându-se de bună voie.
Poliţia canadiană continuă operaţiunea pentru oprirea protestului camionagiilor din Ottawa, care de mai mult de trei săptămâni blochează străzile din jurul Parlamentului.
Peste o sută de manifestanţi au ajuns deja pe mâna oamenilor legii. Printre ei sunt şi patru dintre principalii organizatori ai protestului. Unii s-au predat de bună voie, în timp ce alţii au opus rezistenţă, fiind puşi apoi la pământ şi încătuşaţi.
Pe lângă reţineri, conturile bancare ale organizatorilor manifestaţiei au fost blocate. Protestul din Ottawa a început luna trecută după ce mai mulţi şoferi de camioane au refuzat să se vaccineze pentru a putea trece frontiera dintre Canada şi Statele Unite.
Ei au parcat camioanele timp de aproape o săptămână pe un pod care constituie principala rută comercială spre Statele Unite. Podul a fost eliberat şi circulaţia a fost reluată după intervenţia poliţiei canadiene, notează Publika.
Șeful poliției din Ottawa a demisionat, a declarat un consilier municipal și radiodifuzorul CBC News, după ce s-a confruntat cu critici puternice în legătură cu gestionarea protestelor antiguvernamentale din capitala Canadei.
Citând surse anonime, CBC News a raportat că Peter Sloly și-a dat demisia și va anunța public acest lucru după o ședință a Consiliului de Poliție din Ottawa.
„Șeful poliției din Ottawa Peter Sloly și-a dat demisia”, a scris consilierul Riley Brockington.
Sloly a fost criticat, deoarece poliția din Ottawa nu a reușit să disperseze un grup mare de camionagii canadieni și pe susținătorii acestora, care s-au îndreptat spre oraș la sfârșitul lunii trecute în semn de protest față de cerințele de vaccinare obligatorie pentru șoferii care fac curse SUA-Canada.
De atunci, participanți la așa-zisul „Convoi al Libertății” au blocat mai multe puncte de trecere a frontierei, în timp ce un grup a menținut ceea ce rezidenții descriu ca fiind o „ocupație” a centrului orașului Ottawa.
Locuitorii din Ottawa i-au condamnat pe demonstranți pentru că și-au parcat vehiculele pe străzile rezidențiale, că i-au hărțuit și amenințat pe localnici, că au claxonat și au declanșat focuri de artificii noapte. Mulți s-au întrebat, de asemenea, de ce poliția nu a reușit să disperseze convoiul, potrivit AlJazeera (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu