Polițiștii din Constanța, captură record: Peste 5,2 milioane de comprimate cu substanțe dopante

FOTO: Freepik @@travelarium
FOTO: Freepik @@travelarium

Totodată, au fost descoperite aproximativ 470 de pachete de ţigarete netimbrate, precum şi 28.000 de lei, 14.700 de euro, 1.500 de lire turceşti, 640 de dolari şi 120 de lire englezeşti.

Publicitate

În urma efectuării a 36 de percheziţii domiciliare, la data de 10 februarie a.c., de poliţiştii din Constanţa, au fost descoperite şi ridicate, în vederea indisponibilizării, 220 de baxuri, în care se aflau 5.245.960 de comprimate şi 51.557 de fiole, ce conţin substanţe dopante, în valoare de aproximativ 3.000.000 de euro.

Astfel, în urma analizei de laborator s-a stabilit că acestea conţin substanţe ce se regăsesc în lista anexa nr. 1a Legii nr. 104/2008, privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante.

De asemenea, tot în urma analizei de laborator, s-a stabilit că 70% dintre produsele ridicate sunt substanţe dopante de mare risc.


La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au fost conduse 11 persoane, în vederea audierii.

Două dintre acestea, respectiv un bărbat, de 31 de ani, şi o femeie, de 29 de ani, au fost reţinute, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fabricarea, producerea, experimentarea, preparea, procesarea, tranformarea, oferirea, distribuirea, vânzarea, punerea în vânzare, administrarea, livrarea cu orice titlu, trimiterea ori alte operaţiuni privind circulaţia substanţelor dopante cu grad de mare risc şi a produselor care conţin substanţe dopante cu grad de mare risc, fără drept.

Cele două persoane au fost conduse şi încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Astăzi, 11 februarie, vor fi prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere legală.

Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico - Financiare, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Reamintim că, la data de 10 februarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico - Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat 36 de percheziţii domiciliare, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu ţigări şi deţinere sau comercializare de substanţe dopante sau produse ce conţin substanţe dopante.

Percheziţiile au avut loc în municipiul Constanţa şi oraşul Năvodari, la locuinţele a 11 persoane cercetate de comiterea faptelor.

Astfel, în perioada 2023-2024, acestea ar fi deţinut şi comercializat ţigări netimbrate şi produse ce ar putea conţine substanţe dopante.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, Serviciului Criminalistic, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel