EXCLUSIV  Poliţiştii îi cer lui Cîţu să îl demită pe Ghinea

Sursa foto: Facebook Cristian Ghinea
Sursa foto: Facebook Cristian Ghinea

Reprezentantul Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România, Chirstian Ciocan, a cerut demiterea ministrului pentru Investițiile Europene, Cristian Ghinea, după declaraţiile făcute de acesta cu privire la pensiile militarilor şi poliţiştilor.

„Am curajul să spun că nu cred că magistraţii trebuie să aibă pensie specială. Magistraţii oricum au avut salarii mari. Atenţie, eu nu spun că toată lumea trebuie să aibă pensie egală, eu spun aşa, în funcţie de cât ai avut salariul trebuie să ai şi pensie”, a spus Cristian Ghinea duminică.

Cristian Ghinea a explicat că și în cazul militarilor există „o nedreptate” care trebuie corectată.

„Dacă vă uitaţi la categoria militarilor sau categoria poliţiştilor şi acolo există nedreptate între pensia medie, între pensia cu care a ieşit un sergent din poliţie, când erau încă ofiţeri şi cu pensia cu care a ieşit un general din poliţie, care şi-a dat o pensie specială şi-a mărit salariul în ultimele şase luni şi a ieşit la pensie cu salariul ăla. Asta este genul de nedreptate care nu trebuie să mai existe”, a detaliat Cristian Ghinea.

Poliţiştii cer demiterea lui Ghinea 

„Federația îi solicită premierului Cîțu, nu ca opțiune, ci ca decizie, să-l fi demis deja pe domnul Ghinea. Nu te poți trezi vorbind în spațiul public ca și cum ai vorbi în propria familie. Nu știu, în familie toată lumea face ce vrea, dar în momentul în care vorbești de poliție, de armată... să aduci aceste subiecte în discuție. Să spui că oamenii aceștia trebuie să plătească la fel, habar neavând că noi suntem pe o altă anvelopă... Ori, nu ești unul care vorbește mâncând semințe la meciuri, ci ești demnitar în statul român!”, a transmis Ciocan, EXCLUSIV pentru DC NEWS.

"Gravă vulnerabilitate asupra sistemului de securitate naţională"

„Noi considerăm acest lucru o gravă vulnerabilitate asupra sistemului de securitate națională. Premierului îi vom face mâine și scris o adresă să-l fi demis deja pe domnul Ghinea și să pună în evidență impactul afirmațiilor sale.

Nu ne referim la declarație politică, ci la efectul declarațiilor. Ați văzut că un președinte face uneori o afirmație și cad bursele. Ei, aici este vorba de tot sistemul, au reacționat și ceilalți lideri de sindicat din poliție”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al FSDPR.

"Oricum ar fi, Ghinea va fi demis"

„Oricum îl va demite, este foarte clar, afirmația este atât de gravă încât nu mai poate sta nicio clipă! De-acum, mingea e în terenul premierului României care, dacă nu-l demite, va răspunde de ce a întârziat cu demiterea. Până la urmă, tot îl va demite”, a continuat Ciocan.

„Nu este loc de scuze, a pus în pericol siguranța națională! Pe domnul respectiv ieri nici nu-l cunoșteam, ieri am întrebat cine este domnul fără cravată la gât și cu cioc. Nu știam cum să-l identific, respectuos am întrebat. Știu că există un cod al ținutei. Mă rog, așa a ales domnia sa. Înțeleg că în România dacă ești ministru apari cum vrei tu, nu mai respecți codul ținutei cu costum și cu cravată”, a conchis el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel