Polițiștii, umiliți în timpul festivalului "Beach, Please" unde artiștii se droghează pe scenă. Agenții, lăsați fără apă în timpul caniculei istorice: O să atragem atenția guvernului

Sursa Foto: IPJ Constanța
Sursa Foto: IPJ Constanța

Polițiștii care au participat la festivalul urban de la Costinești, Beach Please, au fost "umiliți" de către organizatori, după ce aceștia nu au primit mese, scaune sau apă pe caniculă.

Rapperul american Wiz Khalifa a fost reținut de polițiști sâmbătă, la festivalul "Beach, Please" din Costinești, după ce a fumat un joint de cannabis pe scenă. În România, deși consumul de marijuana este interzis prin lege, tinerii nu au perceput cu ochi buni acțiunea poliției. 

Incidentul are loc după o altă dispută legată de festivalul organizat de influencerul Selly. Vasile Zelca, preşedinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) Constanţa a relatat "umilința" la care au fost supuse forțele de ordine în timpul desfășurării festivalului. Polițiștii au fost lăsați, în timpul codului roșu extins de caniculă, un cod istoric pentru România, într-un cort unde nu au avut mese, scaune și apă.

CITEȘTE ȘI: Cel mai extins Cod Roșu de caniculă din istoria României. Alina Șerban (ANM), avertisment: Pot să apară din ce în ce mai des incendii de vegetație

"Au audiat oameni pe capota maşinilor. O să atragem atenţia guvernului"

"Din această întâmplare nu pot învăța nimic bun acești copii. Este clar. SNPPC dorește să semnaleze public umilința la care polițiștii din cadrul acestui festival au fost supuși. Au fost lăsați fără apă pe caniculă. Nu au avut nimic organizat pentru a-și putea desfășura activitatea. Au avut un simplu cort fără mese, fără scaune, și au audiat oamenii pe capota mașinilor. Este o umilință.

O să atragem atenția guvernului, ministerului, astfel încât să nu mai participăm la astfel de festivaluri unde copiii văd că poliția și jandarmeria sunt umilite de către organizatori, cu tot respectul. Ceea ce s-a întâmplat acolo, inclusiv astăzi, este umilitor. Poate se vor mai reglementa din neajunsurile de până acum. Poate reușim să dăm măcar apa cuvenită polițiștilor care lucrează în caniculă. Organizatorii nu s-au ocupat deloc de forțele de ordine. De asemenea, părinții trebuie să fie foarte atenți unde îți trimit copiii, ce mesaje se transmit de pe scena, ce mesaje se transmit de către cei care influențează viața copiilor.

Ceea ce s-a întâmplat acolo, din punct de vedere moral sau al unui părinte responsabil, nu trebuie să se mai întâmple cu al său copil. Repet, atragem atenția ministerului Afacerilor Interne. În momentul în care aprobă, discută, negociază măsuri de ordine în cadrul acestor festivaluri, să asigure condiții optime pentru polițiștii care se vor deplasa acolo. Nu ne putem bate joc de munca unor oameni", a declarat Vasile Zelca, preşedintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) Constanţa, într-o intervenție la Realitatea Plus. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel