Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – SNPPC, afiliat CNS „Cartel ALFA”, anunţă desfăşurarea unui important protest marţi între orele 9:30 – 14:00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti (partea dinspre Ministerul de Finanţe). Protestul va avea loc odată cu votul final, din Camera Deputaţilor, a respectivului act normativ.
Poliţiştii protestează împotriva Proiectului de Lege privind măsurile de încadrare a M.A.I. în bugetul aprobat pentru 2011, care prevede disponibilizarea a peste 9.500 de poliţişti, jandarmi şi pompieri. Cadrele MAI sunt supărate, de asemenea, din cauza hotărârii de anulare a principalelor drepturi acordate, prin lege, personalului care este scos din Sistemul de siguranţă naţională şi ordine publică.
SNPPC susţine că prin reducerea considerabilă a numărului real de poliţişti va pune în pericol calitatea ordinii publice în România şi va afecta procesul de aderare la spaţiul Schengen.
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu