Aproape 200 de taximetre au fost verificate de polițiștii de la rutieră în ultimele 24 de ore.
Mai multe taxiuri au fost găsite cu așa numitele dispozitive ilegale numite ”maimuță”, iar taximetriștii s-au ales cu amenzi consistente. Redăm mai jos un dialog între un polițiști și un taximetrist contravenient, dialog postat de Ministerul de Interne pe pagina de Facebook:
”Dialog aseară între polițiști și un taximetrist:
- Bună seara! De la poliția rutieră suntem.
- Bună seara la "boși"!
- Puteți să ne spuneți cum vreți că tot vă rugăm să coborâți din mașină.
- Dar ce am făcut, șefu'?
- Vrem să vedem dacă transportați banane.
- Banane? Pentru ce?
- Pentru "maimuța" instalată pe taxi cu ajutorul căreia modificați tariful de deplasare!
- Vă jur că nu știam de ea. Mașina mi-a dat-o un prieten. El are autorizația.
- Dumneavoastră nu aveți autorizație?
- Nu, dar nu m-ați oprit pentru "maimuță"?
- Noi v-am oprit pentru toate, că nici licența nu mai este valabilă.
- Și eu ce fac acum?
- 6 luni umblați cu taxi-ul ca pasager, dar aveți grijă să nu aibă "maimuță" că tariful se dublează și nu o să aveți bani să achitați amenda ce o luați acum. Apropo, este de 5.000 de lei.
- Păi, e cam scump, șefu'! De unde atâția bani?
- Când dublați tariful la clienți era bine? Vorbiți cu "maimuța". Poate vă ajută ea.”
Citește și: Bătrân, mort în taxi. Ce s-a întâmplat
170 de taximetre au fost verificate de polițiști bucureșteni în ultimele 48 de ore și au fost aplicate 96 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 39.000 de lei.
”Acțiunea va continua... poate chiar astă-seară!” este avertismentul polițiștilor.
P.S – Animalul de pluș din fotografie este doar pentru aspect decorativ. Dispozitivele ilegale de suprataxare sunt ascunse de ochii clienților.
Citește și: O femeie în comă de 10 ani a născut. Anchetă la un spital
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News