Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a declarat, pentru DC News, că în scandalul Agerpres, demersul instituției este exagerat.
Alexandru Ion Giboi, directorul general al Agerpres consideră că modificarea legii de funcționare a agenției naționale de presă duce la limitarea independenței și la limitare politică, acuzându-l pe ministru Romașcanu de acest proiect.
”Am făcut această declarație într-un comunicat de presă ca răspuns la tot freamătul pe care l-a creat domnul director general de la Agerpres, domnul secretar de stat cum îi place să i se spună. E greșit enunțul și îmi cer iertare pentru el. Sunt ale țării nu ale statului român, dar sunt finanțate de statul român. Când am enunțat în comunicatul de presă m-am gândit la cine le finanțează, dar îmi doresc să avem trei organisme profesioniste de comunicare ale țării finanțate de statul român. Pentru cel puțin două misiunea este specificată și în Constituție. A treia, această agenție de presă care trebuie să fie cel mai puternic comunicator în ceea ce privește evenimentele, știrile din România, să funcționeze foarte bine.
[citeste si]
Nu am niciun comentariu legat de modul cum funcționează agenția de presă. În schimb, aș vrea și îl rog călduros pe domnul director Giboi să îmi spună de ce nu s-a legat cu lanțuri de Palatul Parlamentului când a fost numit de un premier, politic, a fost votat de un Parlament cu o majoritate politică. Pe logica dânsului pot să cred că dacă schimbarea legii și concedierea directorului este o politizare, o politizare a fost și numirea. Inamovibilitatea lui pe toată durata mandatului poate fi interpretată în sensul care servește interesul celui care l-a pus. Domnul Giboi trebuie să înțeleagă, cu tot respectul mă adresez și agențiilor internaționale și sindicatelor și organismelor reprezentative ale mass-media europene că tot demersul pe care îl face conducerea Agerpres este exagerat.
Nu se poate. Dânsul a spus că mai există și alți inamovibilili în afară de dumnealui. Da, Curtea de Conturi. Dânsul nu face ce face Curtea de Conturi. Nu este posibil ca un șef al unei instituții a statului român să nu poată fi concediat cum poate fi numit”, a explicat Lucian Romașcanu la interviurile DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News