Polonia: Remaniere guvernamentală după alegerile pentru Parlamentul European

Premierul conservator polonez Mateusz Morawiecki a remaniat marţi guvernul în urma alegerii mai multor miniştri în Parlamentul European, transmite AFP. 

Printre noii membri ai cabinetului numiţi de preşedintele Andrzej Duda, se află Marian Banas (Finanţe), Elzbieta Witek (Interne), Bozena Borys-Szopa (Familie, Muncă şi Protecţie Socială), Dariusz Piontkowski (Educaţie). Jacek Sasin devine vicepremier după plecarea Beatei Szydlo, fost prim-ministru, aleasă în Parlamentul European cu un scor record.

Noii miniştri vor rămâne în funcţii doar câteva luni, având în vedere că în octombrie sunt programate alegeri legislative, pe care însă conservatorii au şanse bune să le câştige din nou. Viitorul ministru de finanţe va avea misiunea destul de complexă de a gestiona bugetul public în condiţiile în care partidul de guvernământ, Lege şi Justiţie (PiS), s-a lansat într-un program de măsuri sociale generoase şi costisitoare.

Ministrul finanţelor, Teresa Czerwinska, este singurul membru al guvernului Morawiecki care pleacă din funcţie fără să fi devenit eurodeputat. Conform presei apropiate de opoziţie, Teresa Czerwinska şi-ar fi declarat scepticismul legat de posibilitatea de finanţare în bune condiţii a acestui program social. Pe de altă parte, ministrului educaţiei îi revine sarcina de a gestiona simultan aplicarea unei reforme rapide şi controversate şi nemulţumirea profesorilor, care au declanşat o grevă în aprilie pentru a protesta împotriva unor consecinţe ale reformei, precum şi pentru revendicări salariale, fără succes însă, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel