Camera inferioară a Parlamentului din Polonia a adoptat joi seară un proiect de lege care îi scuteşte de impozitul pe venit pe tinerii sub 26 de ani, relatează AFP.
Înaintat în Parlament de conservatorii aflaţi la putere, proiectul a beneficiat de votul a 419 deputaţi, în timp ce doar patru voturi au fost împotrivă şi nu a existat nicio abţinere.
În virtutea acestei legi, remuneraţiile pe care le primesc tinerii sub 26 de ani, a căror valoare anuală brută nu depăşeşte 85.500 de zloţi (20.000 de euro), vor fi scutite de impozitul pe venit personal, care se ridică în Polonia la 18%. Venitul mediu brut în Polonia a fost de aproape 5.000 de zloţi (circa 1.100 de euro) pe lună în primul trimestru din 2019, conform statisticilor oficiale.
Noua dispoziţie, care mai trebuie aprobată de Senat şi promulgată de preşedinte, ceea ce ar urma să fie o formalitate, va intra în vigoare începând cu 1 august.
Potrivit iniţiatorilor, ea ar putea viza peste două milioane de persoane. Este vorba de punerea în practică a uneia dintre promisiunile electorale generoase făcut la începutul anului de conservatorii Partidului Dreptate şi Justiţie (PiS), în perspectiva celor două scrutine din 2019: alegerile europene din mai, câştigate de PiS, şi alegerile legislative din toamnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu