Europarlamentarii au votat joi în favoarea rezoluției care propune sancțiuni dure pentru Polonia după schimbarea legilor justiției.
Parlamentul European a votat joi, cu 422 de voturi "pentru", 147 de voturi "împotrivă" și 48 de abțineri, rezoluția care propune sancțiuni fără precedent pentru încălcarea statului de drept în Polonia.
Europarlamentarii europeni au aprobat o procedură în cazul articolului 7, care ar putea teoretic să ducă Polonia la pierderea dreptului de vot în UE, cu excepția cazului în care, până la data de 20 martie, va motiva controlul politic asupra sistemului judiciar, relatează Reuters.
Activarea articolului 7 are totuși șanse mici să se producă, pentru o asemenea măsură fiind nevoie de unanimitate de voturi. Polonia se bucură de suportul celorlalte state membre ale Grupului de la Vișegrad.
UE vrea să schimbe modul de vot pentru a nu se repeta astfel de cazuri
În acest context, UE are în vedere posibilitatea luării deciziilor de politică externă prin votul majorităţii statelor membre, în locul unanimităţii necesare în prezent, conform unei declarații a ministrului german al Apărării, Ursula von der Leyen, citată de Reuters.
"Ne gândim că am putea să ne îndreptăm spre un vot majoritar în diplomaţie şi afacerile externe, astfel încât să putem reacţiona rapid la crize şi să vorbim cu o singură voce, vocea Europei", a declarat von der Leyen la un simpozion organizat la London School of Economics.
"Astfel nu am fi blocaţi de o singură ţară care nu vrea să spună nimic în direcţia în care doreşte Europa să vorbească", a explicat ea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu