Premierul polonez Mateusz Morawiecki a susţinut, miercuri, că ţara sa va bloca şi la votul final bugetul multianual al UE, cum a procedat luni alături de Ungaria la un vot preliminar, cele două ţări nefiind de acord cu condiţionalitatea privind statul de drept.
O Uniune Europeană în care există o oligarhie europeană care pedepseşte (statele membre) cele mai slabe nu este Uniunea Europeană în care noi am intrat, a spus el în faţa parlamentului de la Varşovia, potrivit AFP. Am spus da Uniunii Europene, dar nu pedepsirii noastre ca pe nişte copii, a adăugat şeful guvernului polonez, avertizând că dorinţa Bruxellesului de a impune condiţii politice pentru accesarea fondurilor europene ar putea conduce în final la dezintegrarea UE.
Astăzi, acest instrument poate fi îndreptat împotriva noastră, împotriva Ungariei, probabil împotriva Sloveniei, probabil împotriva vreunei alte ţări din Europa Centrală. Dar în câţiva ani, în doi ani sau trei ani, ar putea fi îndreptat împotriva altcuiva, crede Morawiecki, potrivit Agerpres.
Este un moment de cotitură în istoria UE. Luarea unor decizii bazate pe dispoziţii arbitrare pentru a reglementa poate conduce în final la prăbuşirea ei, a mai spus el.
Dacă partenerii noştri nu înţeleg că nu suntem de acord cu un tratament inegal pentru statele (membre), cu un băţ care să fie mereu folosit împotriva noastră, doar pentru că nu-i place cuiva guvernul nostru, atunci vom folosi acest veto în final, a susţinut de asemenea Morawiecki, potrivit agenţiei PAP.
În timpul unei reuniuni a reprezentanţilor permanenţi ai statelor UE, desfăşurată luni, Polonia şi Ungaria şi-au pus în aplicare ameninţarea că vor bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi planul de redresare Next Generation (de 750 de miliarde de euro), dacă va fi adoptat acordul convenit la începutul lunii între Parlamentul European şi preşedinţia germană a Consiliului UE care prevede că vor putea fi suspendate fondurile europene în cazul statelor membre acuzate că încalcă statul de drept (independenţa justiţiei, a presei, drepturile fundamentale etc), acest mecanism fiind considerat de guvernele polonez şi ungar un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice.
Cum Ungaria şi Polonia nu puteau opri singure acest mecanism de condiţionalitate a accesării fondurilor europene, adoptat la reuniunea de luni prin majoritate calificată, rezervele exprimate de aceste ţări au împiedicat adoptarea acordului asupra cadrului financiar plurianual şi a deciziei privind resursele proprii, care necesită unanimitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News