Avioane ale forţelor aeriene poloneze încep de joi să patruleze în spaţiul aerian al Slovaciei, ţară care-şi retrage avioanele de vânătoare ruseşti MIG-29, ce ar urma să fie transferate Ucrainei.
Potrivit unui comunicat oficial citat de agenţia EFE, această misiune a aviaţiei militare poloneze va dura până la sfârşitul anului viitor şi vor fi folosite, prin rotaţie, două avioane F-16 şi două MIG-29.
Conform unui acord anunţat sâmbătă, Polonia şi Republica Cehă vor ajuta Slovacia în supravegherea spaţiului său aerian până când această ţară va primi cele 14 avioane F-16 comandate din SUA şi care vor înlocui vechea flotă de MIG-29.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez a confirmat joi că Polonia intenţionează să cumpere un număr încă nedeterminat de lansatoare multiple de rachete sud-coreene Chunmoo, în timp ce negociază cu SUA achiziţia a circa 500 de sisteme HIMARS din aceeaşi categorie de arme.
Ministrul polonez al apărării Mariusz Blaszczak a declarat anterior că planurile de achiziţie a sistemelor HIMARS ţin cont de capacităţile de producţie ale industriei americane şi de nevoile armatei SUA, astfel că, deşi Varşovia doreşte să primească urgent aceste arme, livrările vor fi eşalonate în timp.
Guvernul polonez doreşte de asemenea ca forţele terestre ale armatei sale să devină cele mai mari şi mai puternice din Europa, conform unei declaraţii a ministrului Blaszczak. În acest scop a semnat recent acorduri pentru cumpărarea a 250 de tancuri americane Abrams, plus alte 116 tancuri de acelaşi fel la mâna a doua, 776 de vehicule de luptă ale infanteriei, 26 de blindate de recuperate, 17 pontoane şi un mare număr de piese de artilerie.
Conform presei americane specializate în domeniul apărării, în anul 2030 Polonia ar urma să dispună de mai multe tancuri decât au împreună Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Belgia.
El a precizat că miniştrii, reuniţi la Praga, în Republica Cehă, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, au căzut de acord că relaţiile cu Moscova "nu pot rămâne neschimbate" şi că acordul "trebuie suspendat în totalitate".
Decizia are ca scop să prevină practica de visa shopping, folosită de ruşii care încearcă să intre mai uşor în UE prin statele membre cu reguli mai relaxate, a declarat Borrell într-o conferinţă de presă la Praga.
Măsura vine după săptămâni de presiuni din partea ţărilor din UE de la graniţa cu Rusia de a opri intrarea cetăţenilor ruşi în blocul comunitar cu vize Schengen emise de unele state membre ale UE.
Decizia va face ca procesul de acordare de vize să fie mai complicat, mai scump şi mai birocratic şi va creşte timpul de aşteptare pentru aprobare, conform Comisiei Europene
Polonia şi cele trei ţări baltice iau în considerare interzicerea sau restricţionarea unilaterală a vizelor pe care le acordă cetăţenilor ruşi, dacă nu există un acord în acest sens la nivel european, informează miercuri France Presse.
Miniştrii europeni de externe, reuniţi miercuri la Praga, sunt divizaţi cu privire la posibilitatea interzicerii sau reducerii accesului turiştilor ruşi în Uniunea Europeană ca pedeapsă pentru războiul din Ucraina, aşa cum cere Kievul.
În absenţa unui consens privind restricţiile privind vizele Schengen, care necesită unanimitatea statelor membre, Cei Douăzeci şi Şapte ar putea conveni asupra suspendării totale a acordului încheiat în 2007 între UE şi Moscova şi care prevede facilităţi pentru emiterea de vize de scurtă durată, o procedură simplificată şi mai rapidă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News