Polonia menţine embargoul asupra importurilor de cereale ucrainene cel puţin până la finalul anului

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Polonia nu renunţă la embargoul pe cerealele de provenienţă ucraineană.

Publicitate

Polonia va menţine embargoul asupra importurilor de cereale ucrainene cel puţin până la finalul anului, a anunţat miercuri ministrul Dezvoltării, Waldemar Buda, în condiţiile în care Uniunea Europeană lucrează la un acord privind renunţarea la interdicţiile unilaterale impuse de unele state membre UE, potrivit Agerpres.

După invazia rusească, Uniunea Europeană a eliminat taxele vamale pentru cerealele din Ucraina, în ideea de a le facilita transportul spre Africa şi Orientul Mijlociu, însă aceste cereale au ajuns să inunde pieţele din Polonia, România şi alte ţări din UE care trebuiau să fie doar rute de tranzit. Pentru a-i proteja pe fermierii locali, unele ţări din Europa Centrală au interzis luna aceasta unele importuri de produse agricole din Ucraina.

"Nu vom abroga măsurile noastre până când nu vor fi introduse măsuri similare la nivel european. Timpul este în favoarea noastră. Vom păstra soluţiile poloneze până când situaţia se stabilizează", a declarat Waldemar Buda la postul privat Radio Zet.

Întrebat dacă embargoul ar putea fi ridicat la finalul lunii iunie, oficialul a răspuns: "Este absolut imposibil", iar în Polonia interdicţia va rămâne "cu siguranţă" în vigoare până la finalul anului.

Şi ministrul ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, a afirmat marţi că Ungaria şi alte state membre din Europa de Est ar dori să menţină în vigoare interdicţia privind importul de cereale din Ucraina cel puţin până la finele anului.

Restricţii la importul de cereale

Săptămâna trecută, autorităţile de la Budapesta au interzis importul de cereale şi produse agricole din Ucraina, după ce Polonia a adoptat o măsură similară, în ideea de a contracara un aflux de produse ieftine care a creat probleme pentru producătorii locali şi a presat guvernele statelor vecine Ucrainei să vină în sprijinul fermierilor lor. Slovacia şi Bulgaria au decis şi ele să introducă măsuri similare.

Cele patru ţări, precum şi altele din Europa Centrală şi de Est, spun că este nevoie de măsuri la nivelul UE pentru a rezolva problema importurilor de cereale ieftine din Ucraina. Ungaria a cerut un ajutor "progresiv" din partea UE pentru a ajuta la tranzitul cerealelor din Ucraina prin ţările Europei Centrale.

Din cauza unor blocaje logistice şi a distanţelor mai scurte, milioane de tone de cereale din Ucraina, care sunt mai ieftine decât cele produse în UE, ajung în ţările vecine, reducând preţurile şi vânzările pentru fermierii din aceste ţări. În aceste condiţii, au crescut nemulţumirile în rândul fermierilor din Europa Centrală şi de Est cu privire la valul de importuri de cereale ieftine din Ucraina, scutite de taxe vamale până în luna iunie 2024. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel