Polonia: România să se pregătească pentru un val de refugiați din Ucraina

ucraina
ucraina

Premierul Poloniei, Donald Tusk, consideră că Ucraina se îndreaptă către un război civil, iar Polonia și vecinii săi trebuie să se pregătească pentru un val de refugiați. "Sunt foarte îngrijorat și nu doar Polonia, dar și Slovacia, Ungaria, România și Cehia, ca parte a rețelei Vișegrad, ar trebui să se pregătească imediat pentru un val de refugiați, în special pentru cei care care au nevoie de asistență medicală", a spus Tusk, oficialul Varșoviei puternic implicat în soluționarea crizei de la Kiev.

"Ce se întâmplă acum în Ucraina nu este încă un război civil, dar, în orice moment, revoltele și tensiunile din Estul Ucrainei, și cele din Vestul Ucrainei, s-ar putea transforma într-o bătălie incontrolabilă", a mai spus Tusk, pentru postul TVN24.

Confruntările dintre manifestanții antiguvernamentali și forțele de ordine ucrainene au continuat și joi, ziua devenită cea mai sângeroasă din toate cele trei luni de proteste. Până la această oră, agențiile de știri vorbesc despre un număr de 35 de decese.

Citește și: Țările vecine Ucrainei se pregătesc de război civil la Kiev. Asul din mâneca Rusiei și trei scenarii de final

Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, s-a deplasat joi la Kiev pentru o întâlnire cu președintele ucrainean Viktor Ianukovici. Șeful diplomației poloneze va fi însoțit de omologii săi din Franța, Laurent Fabius, și din Germania, Frank-Walter Steinmeier, acesta din urmă reprezentând UE în absența baronesei Catherine Ashton, înaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate.

Există informații că oficialii europeni ar fi renunțat la ideea unei întâlniri cu Ianukovici din motive de securitate.

"În ceea ce priveşte Ucraina, am avut o discuţie despre cazare pentru refugiaţi cu factorii de execuţie, structuri de informaţii care veghează la siguranţa frontierei, şi MAE", a declarat, miercuri, președintele Traian Băsescu. "România e pregătită dacă va fi un flux de imigranţi să-i preia, sigur, în faza inițială circa 3.500", a spus preşedintele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel