Polonia salută discursul lui Donald Trump

Ministrul polonez al apărării, Antoni Macierewicz, a apreciat că mesajul transmis joi de președintele american, Donald Trump, în timpul vizitei sale la Varșovia reprezintă o recunoaștere a valorilor civilizației creștine și occidentale pe care polonezii și americanii o vor apăra împreună, consemnează agenția EFE.

'Toți trebuie să luptăm la fel ca polonezii pentru familie, pentru libertate și pentru Dumnezeu', a spus Trump în discursul rostit în fața mulțimii adunate în Piața Krasinski din Varșovia. Astfel de cuvinte 'nu am mai auzit de decenii în viața publică', a comentat apoi ministrul polonez al apărării.

Mesajul lui Trump 'cuprinde esența civilizației creștine și occidentale', care 'a dat lumii cele mai mari opere ale ființei umane și despre s-a demonstrat astăzi încă o dată că este o valoare comună pe care trebuie să o apărăm', a completat ministrul Antoni Macierewicz.

În discursul său, Trump s-a axat pe pe temele ce unesc administrația sa și guvernul conservator polonez, insistând pe respectarea suveranității naționale și a libertăților individuale, precum și pe religie, tradiții și familie, valori care sunt tot mai mult ignorate în Occident și în locul lor se promovează alte idei ce amenință această civilizație.

Dar 'Occidentul nu va dispărea niciodată, valorile noastre vor rămâne și civilizația noastră va dăinui', și-a exprimat Trump speranța în fața polonezilor, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel