Prim-ministrul polonez Donald Tusk a venit cu o soluție publică pentru ca Uniunea Europeană să nu mai fie dependentă de gazul rusesc.
"Indiferent de evoluţiile din Ucraina, o lecţie este clară: dependenţa excesivă de energia rusească face Europa slabă", a subliniat Tusk în articol. El menţionează că UE a votat o uniune bancară, cu o supraveghere unică şi un singur mecanism de soluţionare şi fonduri pentru a închide instituţiile falimentare.
"Prin urmare, propun o uniune energetică. Aceasta va readuce Comunitatea Europeană la rădăcinile sale", a afirmat el.
"Astăzi, cel puţin 10 state membre ale UE depind de un singur furnizor - Gazprom /monopolul rus de gaz controlat de stat/ - pentru mai mult de jumătate din consumul lor. Unele sunt dependente în totalitate de gazele gigantului rus controlat de stat"', a notat Tusk.
Statisticile Eurostat asupra dependenţei de energie arată că măsura în care UE se bazează pe importuri a crescut până la 65,8% în 2012 de la 63,4% în 2009. Cota de gaz rusesc a crescut la aproximativ 30% de la 22% în 2010, în timp ce importurile de petrol rus au reprezentat aproximativ 35% din consumul UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu