Primarul Brașovului caută soluții pentru reducerea poluării din oraș. Edilul este de părere că problema este la nivel național, iar orașul nu este mai poluat decât altele.
Primarul are un senzor de calitate a aerului și la birou, montat tocmai pentru a constata cu ochii lui situația la Brașov. El spune că există măsuri care trebuie luate la nivelul administrației locale, dar este nevoie și de măsuri la nivel național, pentru că Brașovul nu face excepție de la o situație prezentă în întreaga țară.
„Brașovul nu este mai poluat decât alte orașe din România. Este o perioadă de dezvoltare pentru toți, traficul este într-o continuă creștere, toată lumea vrea să își achiziționeze mașină și să se deplaseze cu ea, fără a se gândi că poluează sau nu. Din punctul meu de vedere, sunt multe lucruri care trebuie făcute și la nivel național și la nivel local. Ne preocupă acest lucru, vom implementa un set de măsuri pe raza municipiului Brașov, vom achiziționa laboratoare mobile, vom avea o rețea de senzori, iar până atunci, consilierul ministrului mediului mi-a montat în birou un instrument de măsură, pentru a ști care este situația și pentru a ne raporta la niște date locale și la niște indicatori ", a spus primarul.
„Sursa principală de poluare pe care am identificat-o sunt mașinile, centralele de apartament și industria. Lucrurile acestea se știu, au rezultat inclusiv la dezbaterea publică, însă am vrut ca primarul să le poată vedea cu ochii lui și să înțeleagă că există măsuri care pot fi luate și care trebuie luate imediat. În perioada următoare vom achiziționa senzori omologați, care vor fi distribuiți într-o rețea, care va stabili zone de risc, iar unitatea mobilă care va fi achiziționată și pentru care primarul va aloca bani la buget va putea merge la fața locului și să asigure un răspuns imediat, împreună cu Garda de Mediu. Vor fi și măsuri pe termen lung, care, deși nu sunt cele mai comode, se vor referi la mașini și la norme de poluare, care trebuie dezbătute și care, până se vor adopta la nivel național, este bine să le adoptăm la nivel local" a explicat Bogdan Micu, consilier al Ministrului Mediului, fost consilier al primarului Brașovului.
Primarul Brașovului va propune Consiliului Local va propune în bugetul pe anul în curs fonduri pentru achiziția de echipamente de control, care să fie puse la dispoziția instituțiilor de mediu, așa cum a promis în dezbaterea publică pe tema poluării care a avut loc la finalul lunii decembrie.
„Am primit un necesar din punct de vedere tehnic, din partea consilierului ministrului Mediului, Bogdan Micu, și vom achiziționa câte laboratoare sunt necesare, astfel încât monitorizările să se facă atât la nivelul municipiului Brașov, cât și pe raza unităților administrativ-teritoriale din vecinătate, de unde apar astfel de probleme", a precizat primarul, care spune că se află într-un dialog permanent cu Ministerul Mediului, unde a propus deja o serie de modificări legislative, de natură să reglementeze o serie de anomalii în privința responsabilităților și controlului în acest domeniu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News