Incendiile de vegetație și folosirea pesticidelor în agricultură cresc riscul de demență pe tot parcursul vieții mai mult decât poluarea aerului din alte surse, potrivit unui nou studiu.
Un nou studiu de la Universitatea din Michigan, publicat în revista de specialitate JAMA, a constatat că dintre toate tipurile de poluare a aerului, incendiile de pădure și stropirea agricolă cu pesticide sunt cele mai dăunătoare când vine vorba de sănătatea creierului.
Autorii studiului au descoperit că particulele minuscule transportate în sus de aceste două surse – pe care le putem respira – sunt cel mai puternic asociate cu debutul demenței.
Studiul vine după ce iulie 2023 a fost desemnată cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată și, pe măsură ce incendiile scăpate de sub control continuă să facă ravagii în Europa, America de Nord și în restul lumii.
Fumul de la astfel de incendii poate parcurge distanțe mari, reducând calitatea aerului chiar și în locuri îndepărtate de conflagrații.
În același timp, în alte zone, agricultura continuă să elibereze particule dăunătoare în aer, unde acestea pot fi, de asemenea, dispersate pe zone geografice mari.
Calitatea aerului este măsurată prin cantitatea de PM2,5 – o abreviere pentru „particule de doi microni și jumătate sau mai mici” – din aer. PM2.5 sunt suficient de mici pentru a trece prin bariera hemato-encefalică care altfel ne protejează eficient creierul.
PM2,5 – care sunt în mare măsură invizibile pentru ochi – pot cuprinde o gamă largă de substanțe chimice, în funcție de sursă.
Potrivit autorului principal al studiului, dr. Boya Yang, cercetător în epidemiologie de mediu la Școala de Sănătate Publică a Universității din Michigan, „PM2.5 pot pătrunde adânc în corpul nostru datorită dimensiunilor mici. Ar putea intra mai întâi în plămânii noștri, provoacă inflamație acolo, iar apoi factorii de inflamație eliberați se pot transfera în circulația sângelui.”
Ceea ce le face atât de neurotoxice, a spus dr. Yang, este că, în cele din urmă, pot contribui la inflamarea creierului, declanșând stadiul de demență.
Studiul a estimat că, doar în SUA, aproape 188.000 de cazuri noi de demență pe an pot fi atribuite expunerii la concentrații peste limită de PM2,5.
Analiza cercetătorilor a folosit date care acoperă perioada 1 ianuarie 1998 - 31 decembrie 2016, din Studiul privind sănătatea și pensiile. Cercetătorii au urmărit timp de puțin peste zece ani sănătatea cognitivă a 27.857 de persoane cu vârsta de peste 50 de ani care nu aveau demență la începutul studiului.
„Mai multe studii anterioare au descoperit, de asemenea, că PM2.5 sunt asociate statistic cu risc crescut de boală Alzheimer și demențe asociate”, a spus dr. Kelly Bishop, profesoară în cadrul Departamentului de Economie la Centrul pentru Economie de Mediu și Politica de Durabilitate din Universitatea de Stat Arizona, care nu a fost implicată în studiul citat inițial.
Ea a scos în evidență un alt studiu recent, al căruia a fost autoare, care a constatat că „relația dintre PM2,5 și [boala Alzheimer și demențe asociate] este cauzală, bazată pe variația cvasi-aleatorie a expunerilor la PM2.5 a peste două milioane de vârstnici la nivel național (în SUA)”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu