Pomana porcului, tradiție în ziua de Ignat. Cum se prepară: rețeta tradițională

Sursa foto: captură video YouTube "Retetele lui Carmen"
Sursa foto: captură video YouTube "Retetele lui Carmen"

În ziua de Ignat, pomana porcului este nelipsită din meniul românilor. Iată cum se prepară.

Ingrediente

- cca. 1 kg carne de porc şi macra şi cu grăsime
- 2 buc mari de ceapă albă
- 2 lgț boia de ardei
- sare după gust
- cârnaţi de casă
- brânză de burduf
- murături preferate
- mămăligă

Cum se prepară

Se spală bucata de carne, se tamponează cu şerveţele de surplusul de apă, apoi se taie în cubuleţe potrivit de mari sau după preferinţe. Se pune pe foc o oală/cratiţă din fontă să se încingă, apoi se adaugă mai întâi bucăţile cu grăsime, scrie bucataras.ro. Se rumenesc uşor până se lasă untura. Se adaugă apoi restul bucăţilor de carne şi se lasă să se călească. La un moment dat, vor lăsa sos. Se fierb în sucul propriu. 

Ceapa se curăţă şi se taie mărunt. Se pune ceapa peste carne, se adaugă şi boiaua de ardei, se amestecă bine şi se lasă să fiarbă în continuare, cu capac. De câte ori este nevoie, se adaugă puţină apă fierbinte şi se lasă să fiarbă mai departe. Între timp, se adaugă şi sare după gust şi se lasă să fiarbă. Timpul de fierbere durează în funcţie de carne. Între timp, se pune separat cârnatul la prăjit şi se pregăteşte şi mămăliga.

Când sunt toate gata, se servesc alături de brânză de burduf şi de murături.

Vezi și: Sarmale ca în Maramureș. Sunt atât de bune, încât vei repeta această rețetă. Cei dragi le vor devora!

Cozonacul moldovenesc, bucuria de pe masa de Crăciun. Rețeta tradițională

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel