Cristian Pomohaci a fost aplaudat marţi, la ieşirea din Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde a fost judecat apelul său privind excluderea din biserică.
"Cum vă explicați treaba asta?", se întreabă Marian Godină, pe pagina sa de Facebook, unde a şi postat un filmuleţ ce prezintă situaţia creată.
Postarea sa a primit sute de like-uri şi comentarii.
Mitropolia Ardealului a transmis, marţi, că s-a stabilit un nou termen de judecată, 5 octombrie, pentru fostul preot Cristian Pomohaci, după ce acesta a solicitat în scris să studieze dosarul.
[citeste si]
Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotărât, pe 28 iulie, ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, să fie dat afară din preoţie, oferindu-i posibilitatea de a ataca decizia la mitropolitul Ardealului. Cristian Pomohaci a depus apel la judecata Consistoriului Mitropolitan de la Sibiu, termenul în acest dosar fiind stabilit pentru 19 septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu