Termenul de judecată în cazul apelului promovat de Cristian Pomohaci a fost fixat pentru data de 19 septembrie.
'Având în vedere principiul judecăţii echitabile şi al respectării dreptului la apărare, Consistoriul a trimis astăzi citaţie persoanei învinuite, Cristian-Dorin Pomohaci, a admis audierea martorilor propuşi de acesta, oferindu-i-se posibilitatea ca, pe lângă înscrisurile depuse la Consistoriul Mitropolitan, să uzeze şi de dreptul său de a se apăra în faţa instanţei bisericeşti de judecată. Totodată, instanţa i-a oferit posibilitatea apelantului de a-şi alege un apărător bisericesc, dintre persoanele nominalizate în citaţie, apărători bisericeşti atestaţi de către Patriarhia Română, conform art. 122 din Regulament', se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Sibiului.
Până la data fixată pentru termenul de judecată, la instanţa bisericească se vor putea depune şi alte dovezi concrete în apărarea sau în acuzarea apelantului. Consistoriul Mitropolitan precizează faptul că prin aplicarea măsurilor canonice nu se urmăreşte pedepsirea persoanei învinuite, care se poate întoarce prin pocăinţă, ci numai apărarea instituţiei Bisericii, a ordinii şi a disciplinei canonice, a moralităţii şi a sacralităţii vieţii bisericeşti. Orice pedeapsă canonică aplicată de o instanţă bisericească se deosebeşte de pedepsele instanţelor civile şi penale prin faptul că nu interzice niciun drept civil, nu privează de libertate, cel pedepsit rămânând o persoană liberă de a profesa orice activitate în cadrul societăţii civile, se menţionează în comunicat.
Parchetul General a preluat, pe 19 iulie, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş dosarul în care preotul Cristian Pomohaci, din Parohia Moşuni, judeţul Mureş, este cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale. Acesta a fost înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale unui minor, iar convorbirea a apărut în presă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu