Pompeo efectuează o vizită surpriză la Bruxelles pentru discuţii cu UE asupra Iranului

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, efectuează o vizită la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii Uniunii Europene despre Iran, o vizită care nu figura pe agenda sa oficială şi care apare într-un moment de noi tensiuni cu Republica Islamică, transmite EFE.

În declaraţii pentru jurnaliştii care-l însoţesc pe Pompeo, un responsabil al Departamentului de Stat a explicat că, după Bruxelles, şeful diplomaţiei americane se va îndrepta spre Rusia.

Mike Pompeo trebuia luni să sosească la Moscova unde avea prevăzute o întâlnire cu personalul ambasadei americane în Rusia, discuţii cu antreprenori de top şi foşti elevi ai unui program de interschimb, precum şi participarea la o ceremonie în onoarea celor care au murit în luptele contra naziştilor din timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

Toate aceste evenimente au fost anulate pentru a face loc vizitei lui Pompeo la Bruxelles, de unde acesta va pleca spre Soci, o staţiune balneară rusească la Marea Neagră.

Acolo, secretarul de Stat american se va întâlni cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cu omologul său, Serghei Lavrov, pentru a discuta diferite teme: provocările din relaţia dintre cele două puteri, politicile de control al armamentului şi situaţia din Ucraina, Venezuela, Iran, Siria şi Coreea de Nord.

Neaşteptata vizită a lui Pompeo la Bruxelles intervine într-un moment deosebit de sensibil pentru acordul nuclear semnat în 2015 de Iran, UE, Rusia, China, Regatul Unit, Franţa, Germania şi SUA, această din urmă ţară retrăgându-se în mod unilateral din cadrul înţelegerii în urmă cu un an şi reintroducând sancţiunile economice împotriva Teheranului.

La împlinirea unui an de la retragerea SUA, Iranul le-a dat miercuri un termen de două luni celorlalţi semnatari ai acordului pentru a-şi pune în aplicare promisiunile de a proteja sectoarele bancar şi petrolier împotriva sancţiunilor americane, în caz contrar Republica Islamică ameninţând să renunţe la angajamentele luate în cadrul acordului.

UE a adoptat o serie de măsuri pentru contracararea sancţiunilor impuse Iranului anul trecut de către Statele Unite cu obiectivul de a izola economic această ţară. Cu toate acestea, aceste iniţiative europene nu s-au dovedit încă eficiente, notează EFE.

Tot cu obiectivul de a spori presiunea asupra Iranului, administraţia Trump a impus miercuri sancţiuni în ce priveşte exporturile iraniene de fier, oţel, aluminiu şi cupru, care se adaugă restricţiilor impuse altor numeroase sectoare, între care cel bancar şi cel petrolier.

Trump a renunţat la acordul nuclear în ciuda faptului că restul semnatarilor continuă să-l susţină şi că Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a certificat de 14 ori că Teheranul îşi îndeplineşte angajamentele luate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel